Un judecător din Argentina care analizează o plângere a Human Rights Watch împotriva prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman a cerut miercuri Ministerului de Externe să solicite informaţii din Turcia, Yemen şi de la Curtea Penală Internaţională, relatează Reuters.

Biroul judecătorului federal Ariel Lijo a confirmat cererea pentru Reuters la doar câteva ore după ce Mohammed bin Salman, cunoscut şi sub apelativul MBS, a aterizat la Buenos Aires pentru summitul G20 al ţărilor cele mai puternic industrializate.

Human Rights Watch a cerut luni Argentinei să se folosească de o prevedere privind crimele de război din constituţia sa pentru a investiga orice implicare a prinţului încoronat în posibile crime împotriva umanităţii în Yemen, unde Arabia Saudită a lansat o campanie militară, şi în asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Arabia Saudită pretinde că prinţul, conducătorul de facto al regatului, nu ştia că ziaristul urma să fie ucis în consulatul saudit din Istanbul în octombrie.

Un reprezentant al parchetului federal care lucrează cu judecătorul Lijo la plângerea HRW a declarat pentru Reuters că aceasta este încă analizată şi că nu s-a luat încă o decizie dacă să i se dea curs sau nu.

Uciderea lui Khashoggi, un editorialist al Washington Post şi un critic al prinţului încoronat, în urmă cu şase săptămâni, a tensionat relaţiile Arabiei Saudite cu Occidentul şi a afectat imaginea prinţului Mohammed peste hotare.

Prinţul încoronat Mohammed bin Salman a venit la Buenos Aires din Tunisia, unde a fost întâmpinat de protestatari care l-au acuzat că ar fi un criminal pentru că s-ar afla în spatele uciderii lui Khashoggi. El a fost întâmpinat în capitala Argentinei de ministrul de externe Jorge Faurie.

Statele occidentale cer, de asemenea, încheierea campaniei militare conduse de Arabia Saudită în Yemenul vecin, lansată tot de prinţul Mohammed, în contextul în care criza umanitară se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

Summitul liderilor statelor din grupul G20 începe vineri.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.