Milionarul Remus Truică şi Paul al României şi-au aflat pedepsele în primă instanţă în dosarul Ferma Băneasa. Cei doi au fost condamnaţi la patru ani de închisoare cu executare, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare.

În acest dosar Dan Andronic, Benjamin Steinmetz, Tal Silberstein, Moshe Agavi, avocatul Robert Roșu, Lucian Mateescu și Marius Marcovici au fost achitați, potrivit deciziei instanţei.

Citește și: Prima reacţie a lui Dan Andronic după achitarea în dosarul Ferma Regală Băneasa: „A fost o făcătură a lui Coldea și Kovesi”

Judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au mai dispus confiscarea a zeci de mii de metri pătraţi de teren aflaţi pe numele lui Remus Truică sau în proprietatea firmei acestuia, precum şi confiscarea sumei de 4 milioane de euro de la Paul al României.

Decizia Curţii de Apel Braşov nu este definitivă

Pe 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic precum şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Omul de afaceri Remus Truică a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, alături de Paul Philippe al României, acuzat de cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, ambii fiind cercetaţi în arest la domiciliu. În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, Marius Marcovici, administrator al unei firme şi fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, Lucian Mateescu, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, Gheorghe Sin, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, suspectat de complicitate la abuz în serviciu şi Nicolae Dima, la data faptelor secretar al Localităţii Snagov, acuzat de abuz în serviciu.

Avocatul Robet Roşu, cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu şi oamenii de afaceri străini Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în faţa judecătorilor fără a exista măsuri preventive pe numele lor.

„Acuzaţiile reţinute în sarcina inculpaţilor vizează infracţiuni comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obţinerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de inculpatul Al României Paul Philippe” anunţă procurorii într-un comunicat de presă.

DNA preciza, la acea vreme, că „începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă, Tal Silberstein , Benyamin Steinmetz , au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici”.

Dan Andronic, Marius Marcovici, Moshe Agavi şi Mateescu Lucian au aderat ulterior la grupul infracţional: primii trei în anul 2007, ultimul în anul 2011, adăuga DNA. „Prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a Fermei Regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro”, precizează procurorii, prejudiciul total fiind estimat la 145.398.569 de euro.

2 COMENTARII

  1. Hai ca e tare. Aduci documente prin care dovedesti ca propietatea a fost a lui Carol II confiscata in 1940 cu ocazia primei lovituri de stat a restauratiei masonico regalist sioniste prin care se abroga „nelegiuita” prevedere din Constitutia /1938 (in vigoare dupa plebiscist) de interzicere a partidelor masonice ,dai banii solicitati dupa care incepe circul ca retrocedarea averii confiscate de la Carol nu se face se face doar retrocedarea despagubitului D 38/ 1948 plus suplimant iar tu te alegi si cu inchisoare cu suspendare ca sa fie tacamul complet :si f… Si cu banii luati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.