O serie de probleme grave au fost descoperite în mai multe penitenciare, în urma anchetei întreprinse de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului a anunțat, vineri, că a constatat mai multe nereguli în gestionarea situației lui Stan Mustață, solicitând adoptarea de norme clare cu privire la procedura de transfer a deținuților.

”Avocatul Poporului Recomandă, între altele, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Penitenciarului Rahova, adoptarea unor norme clare cu privire la procedura de transfer a deținuților, care să vizeze: criteriile de selectare a persoanelor private de libertate în vederea transferului (starea de sănătate, vârsta, perioada rămasă până la liberarea condiționată), intervalul orar în care poate fi derulată întreaga procedură de transfer, anunțarea persoanei private de libertate, din momentul aprobării transferului, cu indicarea locului și motivelor de transfer; dispunerea de măsuri cu privire la greșita menținere în regim închis a persoanei private de libertate Stan Mustață; verificarea împrejurării prin care s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner’s Management System), persoana privată de libertate Stan Mustață figurând și după data de 12 martie 2018 la regim închis; luarea măsurilor necesare în vederea efectuării unei reevaluări periodice (6 luni) a persoanelor private de libertate diagnosticate cu afecţiuni cronice, care să includă consultaţii medicale de specialitate şi efectuarea investigaţiilor paraclinice necesare monitorizării evoluţiei bolii; realizarea demersurilor necesare în vederea includerii persoanelor diagnosticate cu afecţiuni medicale cronice în categoria persoanelor vulnerabile care să beneficieze, pe lângă asistenţa medicală adecvată, de suport şi consiliere psihologică pe toată perioada de detenţie, în scopul facilitării adaptării la mediul carceral, a conştientizării riscului şi a consecinţelor refuzului asistenţei medicale”, se arată într-un comunicat de prtesă transmis vineri.

Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu și anchetelor efectuate de Avocatul Poporului la Penitenciarele Rahova, Giurgiu și Jilava după decesul judecătorului Stan Mustață, deținut în Penitenciarul Rahova și care a fost transferat către Penitenciarul Giurgiu, iar ulterior către Jilava.

”În cadrul anchetelor efectuate, Avocatul Poporului a constatat, între altele, la Penitenciarul Rahova că deținutul Stan Mustață a fost declarat apt pentru a presta muncă, deși era cunoscut cu cardiopatie ischemică, insuficiență renală, diabet și gută, fiind încadrat la regim alimentar Norma 18 diabetici. De asemenea, nu a fost informat cu privire la faptul că va fi transferat, fiind trezit din somn în jurul orei 2 a.m. și anunțat să își facă bagajele pentru că “va fi pus pe cursă”, fără a i se comunica locul și motivul transferului. Din cauza faptului că s-a operat eronat regimul de executare în sistemul PMS (Prisoner’s Management System), deținutul Stan Mustață figurând și după data de 12 martie 2018 la regim închis în loc de regim semideschis, a fost aprobat și efectuat transferul la Penitenciarul Giurgiu și nu la Penitenciarul Jilava, cum era legal. În plus, deși la data încarcerării persoanei private de libertate Stan Mustață, aceasta era diagnosticată cu mai multe afecţiuni cronice, pe perioada detenţiei la Penitenciarul Rahova nu a efectuat niciun fel de investigaţii de laborator, în vederea monitorizării parametrilor biologici, având în vedere că suferea de afecţiuni care necesitau periodic acest lucru (hipertensiune arterială, diabet zaharat, gută, dislipidemie, adenom de prostată etc). Ținând seama de faptul că persoana privată de libertate Stan Mustață era diagnosticată cu multiple afecţiuni cronice şi se afla sub tratament permanent, transferul efectuat în absenţa unei perioade de odihnă adecvate şi cu un mijloc de transport fără condiţii corespunzătoare de microclimat, ar fi putut avea consecinţe asupra stării de sănătate a acesteia. La Penitenciarul Giurgiu, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că deși nu era inclus în categoria deținuților vulnerabili, dar având în vedere calitatea de judecător, Stan Mustață a fost separat de celelalte persoane private de libertate și cazat în cadrul Infirmeriei. Totodată, conducerea Penitenciarului Giurgiu a observat imediat, în urma verificării înscrisurilor transmise la realizarea transferului, că persoana privată de libertate Stan Mustață execută pedeapsa la regim semideschis si s-a solicitat (în aceeași zi) transferul la altă unitate, deoarece regimul semideschis al acestuia nu se încadrează în profilul unității. De asemenea, deținutul Stan Mustață a fost trimis la un consult cardiologic la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru că, din fișa medicală de la Penitenciarul Rahova, nu rezulta un astfel de consult, deși era cunoscut cu cardiopatie ischemică. În cadrul Penitenciarului Jilava, conform constatărilor Avocatului Poporului, la data de 17 iulie 2018, Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a hotărât includerea în categoria persoanelor private de libertate vulnerabile a deținutului Stan Mustață, la constatarea riscului de vulnerabilitate de către membrii personalului. În plus, a fost declarat inapt din punct de vedere medical pentru a presta muncă și a fost consultat periodic la Cabinetul medical din cadrul penitenciarului, a fost trimis pentru investigații și analize medicale la unități sanitare din afara sistemului penitenciar, i-a fost acordată medicație conform prescripției”, a mai transmis Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al instituției Avocatul Poporului.

Sursa: evz.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.