Lucrurile nu par a fi roz pentru Iuliu Mureșan, președintele FC Hermannstadt. Recent, o firmă a cerut insolvența clubului de fotbal pentru recuperarea unor datorii, însă deși imediat după acțiunea în instanță, conducerea clubului a anunțat că a plătit datoriile către firma respectivă, situația nu este singulară. La coadă s-au pus și alții care așteaptă ca Iuliu Mureșan să-și plătească datoriile!

Pe 20 februarie, la Tribunalul Sibiu a fost înregistrat un dosar prin care SC Cofit Construct SRL, o firmă care administrează Hotelul Imperial Inn din Târgu Mureș solicită intrarea în insolvență a clubului de fotbal Hermannstadt. În hotelul respectiv se cazau sibienii în ultimele luni când echipa a jucat pe ”Trans-Sil” meciurile considerate pe teren propriu, până să revină pe Stadionul ”Municipal”.

Societatea Cofit Construct SRL ce are sediul în Târnăveni este administrată de Ioan Coroș, asociați fiind Petru și Aurora Ghirca. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.


Reprezentanții firmei Cofit Construct SRL, au recunoscut că au solicitat în instanță intrarea în insolvență a AFC Hermannstadt, susținând că au făcut demersuri pentru recuperarea datoriei de peste 50.000 de lei, dar nu au primit niciun răspuns din partea clubului.


”Deținem Hotelul Imperial Inn din Tg. Mureș și este vorba despre facturi de prestări servicii hoteliere neachitate. Am încercat în mai multe rânduri să luăm legătura, inclusiv prin e-mail și prin telefon cu domnul Perjă (n.r. team managerul AFC Hermannstadt), cu doamna contabilă. Am trimis adrese în atenția domnului Mureșan (n.a. președintele clubului sibian). Am încercat să rezolvăm problema pe cale amiabilă, dar nu s-a ajuns la nicio înțelegere, astfel că am apelat la această cale. Am aflat că au fost probleme și cu instalația de nocturnă, luna trecută. Este vorba de o sumă de peste 50.000 de lei”, a declarat pentru tribuna.ro Roland Unchiaș, consilierul juridic al SC Cofit Construct SRL.

Iuliu Mureșan spune că datoria a fost mai mică


Ulterior, după câteva zile președintele FC Hermannstadt, Iuliu Mureșan, a anunțat că a plătit datoriile către firma care i-a solicitat insolvenţa. Însă, clubul sibian a plătit societăţii respective suma de 14.625 de lei, spunând totodată că datoria nu a fost de peste 50.000 de lei.

FC Hermannstadt a mai precizat că nu s-a pus problema falimentului sau insolvenţei clubului şi regretă neînţelegerile apărute.

Cu toate acestea, primul termen de judecată în dosarul în care se cere insolvența clubului de fotbal Hermannstadt va avea loc în 24 martie.

Ce datorii mai are Iuliu Mureșan

Deși, această datorie (sau o parte a fost plătită), pe rolul instanțelor de judecată se află mai multe dosare în care clubului de fotbal Hermannstadt i se cere să-și plătească datoriile. În acest sens, există încă o cerere în care se cere insolvența clubului sportiv.

Concret, în 2 martie, Ciprian Bogdan Cherecheș, președintele Asociației Județene de Fotbal Sibiu a cerut intrarea în insolvență a FC Hermannstadt, primul termen de judecată fiind stabilit în 24 martie. În 20 februarie, Bogdan Cherecheș a intentat un proces nou împotriva clubului de fotbal, dosarul având ca și obiect ”pretenții”.

Pretenții de la clubul sibian are și Mihaela Alexandra Vicsoreanu, dosarul nefiind deocamdată soluționat. Alte ”pretenții” au avut și Start Terra Construct SRL, firmă condusă de Ilie Alin Dănoiu și Nicolae Dănoiu, însă în aprilie 2019, cererea a fost anulată.

Iuliu Mureșan îi datorează bani și afaceristului sibian Aurel Șerban. În noiembrie 2019, societatea Euro Imob Rent SRL al cărei acționar este Aurel Șerban a dat în judecată asociația de fotbal, dosarul având ca și obiect ”ordonanță de plată”. Aurel Șerban figura în 2014 pe lista milionarilor României, ocupând locul 14 în clasamentul întocmit de Forbes ”Top 300”. Dosarul nu a fost finalizat!

O ordonanță de plată a cerut și Shuster Alfred, care în 25 februarie a intentat un proces împotriva clubului lui Iuliu Mureșan.

În ianuarie 2020, AFC Hermannstadt a fost executată silit pentru suma de 2.100 euro. Cererea a fost formulată de către Codruța Monica Schulmeister, în urma unui contract de închiriere dintre cele două părți. O cerere similară a fost admisă și în decembrie 2019, părțile din dosar fiind aceleași.

”Admite cererea formulată de executorul judecătoresc MUREŞANU RADU ALEX, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu contract de închiriere din data de 06.02.2019, pentru suma de 2.100 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, şi a cheltuielilor de executare, la cererea creditorului SCHULMEISTER MONICA CODRUŢA, împotriva debitorului ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB HERMANNSTADT. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, în oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Fără nicio cale de atac”, arată instanța.

În septembrie 2019 Teodor Ioan Birt, președintele Asociației Administratorilor de Piețe din România a dat în judecată AFC Hermannstadt, obiectul dosarului fiind ”drepturi bănești”. La primul termen de judecată din decembrie 2019, Tribunalul Sibiu a amânat cauza pentru februarie 2020 ”în vederea încheierii unei tranzacții între părți”, astfel că problema a fost rezolvată. Birț este fostul președinte al AFC Hermannstadt. Și fostul vicepreședinte al clubului, Ioan Ciprian Drăgoi, a dat în judecată AFC Hermannstadt, clubul sibian fiind obligat în decembrie 2019 să-i plătească acestuia suma de 76.500 lei reprezentând împrumut nerestituit.

Bani de la Asociația ”Fotbal Club Hermannstadt” a cerut și Gabriel Vlad Taran a în toamna anului 2019, însă ulterior a renunțat la cererea de chemare în judecată. Un alt jucător de fotbal, Radu Mircea Neguț, a dat în judecată clubul cerând drepturi bănești, iar în martie 2019, instanța a admis cererea acestuia, obligând AFC Hermannstadt să-i plătească lui Neguț ”dobânda legală calculată asupra sumei de 46.640 lei (echivalentul a 10.000 Euro) începând cu data de 02.08.2018 (data scadenţei) şi până la data de 04.03.2019 (data plăţii efective), precum şi suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată”. Neguț a fost concediat, contestând această decizie în instanță, însă cererea a fost respinsă.

Amintim că în aprilie 2019 FC Hermannstadt a anunțat oficial venirea lui Iuliu Mureșan la echipă, la numai 6 luni după demiterea acestuia de la CFR Cluj. Mureșan a condus echipa din Gruia timp de 17 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.