Curtea de Apel Ploiești va trimite în cursul zilei de astăzi la Ministerului Justiţiei documentele în baza cărora va fi declanşată procedura de extrădare. Mai sunt necesare actele de la instanța supremă pentru ca Tudorel Toader să trimită cererea de extrădare.

Curtea de Apel Ploiești a precizat, într-un comunicat, că nu poate, deocamdată, să spună dacă a trimis sau nu Ministerului Justiției solicitarea de extrădare a fostului deputat Sebastian Ghiță. CA Ploiești susține că procedura este „confidențială”.

Un complet al Curţii de Apel Ploieşti a constatat, marţi, în cadrul unei şedinţe în Cameră de Consiliu că se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru extrădarea în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, au declarat surse judiciare.

Curtea de Apel Ploieşti a constatat, ieri, că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă, aflat în custodia autorităţilor sârbe şi urmează ca în cursul acestei zile sau cel târziu miercuri să trimită documentele Ministerului Justiţiei, au susțin surse judiciare.

„Dispune emiterea unui nou mandat de arestare preventivă faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, în conformitate cu dispoziţiile celor două încheieri mai sus menţionate, pentru toate infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală”, se arată în decizia Curţii de Apel Ploieşti din 14 aprilie, citată de news.ro, care poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Pe numele lui Ghiţă existau două mandate de arestare, respectiv unul pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor emis de Tribunalul Prahova, instanţă care considerase că nu sunt suficiente probe pentru a-l aresta pe Ghiţă şi pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat şi un alt mandat de arestare emis de Curtea de Apel Ploieşti pentru constituire de grup infracţional organizat.

În urma contestaţiei la executare formulată de către DNA, instanţa a anulat cele două mandate emise anterior şi a emis unul singur pentru toate cele trei infracţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.