Dosarul “Motanul”, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiție, a fost deja amânat de trei ori, înainte ca, pe 21 noiembrie 2013, completul de judecată să hotărască repunerea pe rol a cauzei. În speţa respectivă, doi poliţişti ai BCCO Cluj, Podea Otniel şi Mora Daniel, au fost condamnaţi de instanţa clujeană la un an de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă şi la plata daunelor morale şi materiale către partea vătămată. Tergiversarea procesului are o miză importantă pentru cei doi poliţişti, și anume, intrarea în vigoare a noului Cod Penal, mai blând cu genul de infracţiune pentru care au fost condamnaţi.
Curtea a reluat audierea unor martori
Așa cum reiese din încheierea de ședință, la termenul de pe 7 noiembrie 2013 ”s-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj de inculpaţii Podea Otniel şi Mora Daniel şi de părţile civile Vaida Alexa Radu şi Vaida Viorica împotriva sentinţei penale nr. 9/2013 din data de 28 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din 7 noiembrie 2013, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la data de 21 noiembrie 2013.”. Cu ocazia deliberării, examinând actele depuse la dosar, instanţa a constatat că se impunea audierea martorilor Jiga Raluca Ramona, Stoica Laura şi Butuza Sabina, în vederea lămuririi unor aspecte privind starea de fapt. Ca urmare, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol şi a fixat un termen de judecată a recursului la data de 9 ianuarie 2014, în vederea audierii celor trei martori, dată la care a avut, bine înţeles, o nouă amânare. Vaida Alexa, persoana agresată de către cei doi poliţişti şi care s-a constituit parte civilă în acest dosar, a declarat pentru Gazeta de Cluj că, la unul dintre termenele anterioare, instanţa a refuzat audierea acestor martori, considerând că declaraţiile aflate la dosar sunt suficiente, pentru ca, mai apoi, să revină şi să considere necesare reaudierea celor trei martori.
Mărturiile în procesul de la Cluj-Napoca
Incidentul pentru care au fost traşi la răspundere în instanţă Podea şi Mora s-a petrecut în 13 aprilie 2010, în timpul unei acţiuni comune a poliţiştilor din Dej şi a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), pentru combaterea traficului de persoane. Alexa Vaida se afla în apropiere de locuinţa sa, unde îşi căuta pisica ieşită din curte, când cei doi poliţişti l-au imobilizat şi l-au dus la sediul poliţiei dejene, considerând că este suspect din moment ce nu a putut prezenta un act de identitate şi se afla într-o zonă în care prostituatele îşi racolau clienţii. Jiga Ramona Raluca, prostituata prin care cei doi poliţişti încercau să ajungă la un proxenet, şi Butuza Sabina sunt cei doi martori care au asistat la momentul în care poliţiştii l-au bătut cu violenţă pe Vaida. Jiga Raluca Ramona a confirmat, în fața instanţei clujene, afirmațiile părții vătămate şi a declarat că Vaida Alexa nu a încercat niciun moment să fugă sau să-i lovească pe poliţişti. Conform spuselor martorei, Vaida “a fost lovit de cei doi poliţişti, cu pumni şi picioare, unde nimereau, aşa cum loveşti un câine, fără milă”. Butuza Sabina a confirmat şi ea spusele celui agresat, arătând că, “acesta nu i-a provocat pe învinuiţi, dar cei doi i-au aplicat numeroase lovituri”. Laura Stoica, este persoana care e a sunat la 112, în seara evenimentelor și a cărei mărturie a fost considerată deosebit de importantă pentru aflarea adevărului.
Faptele în lumina noului Cod Penal
În noul Cod Penal, Art. 296 referitor la purtarea abuzivă arată că:
(1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Art. 193 din noul Cod Penal reglementează că ”Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă”. Conform raportului de expertiză întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” din Bucureşti, se arată că în urma bătăii primite de la cei doi polițiști, Vaida Alexa a suferit o fractură în zona claviculei, iar leziunile provocate au avut nevoie de 35-40 de zile de îngrijiri. ”Apreciem că fractura de claviculă s-a produs la 13.04.2010, ţinând cont că nu există date care să ateste o fractură anterioară date de 13.04.2010. Gravitatea leziunilor traumatice suferite este evaluată din punct de vedere medico-legal la 35-40 zile de îngrijiri medicale”, se arată în raportul de expertiză al INML Bucureşti.
”Repunerea pe rol” pe înțelesul tuturor
Repunerea cauzei pe rol este o măsură dispusă de instanţă în vederea reluării judecăţii atunci când constată, cu prilejul deliberării, că anumite împrejurări de fapt sau de drept au rămas nelămurite. Repunerea cauzei pe rol poate fi dispusă pentru efectuarea unor dovezi suplimentare în vederea lămuririi unor împrejurări. Cu alte cuvinte, completul de judecată poate considera că, de exemplu, anumite înscrisuri solicitate nu au fost depuse la dosar, deşi în opinia completului sunt relevante pentru judecarea cauzei. Din momentul în care s-a dispus repunerea cauzei pe rol, judecata se va limita doar la clarificarea problemelor care au ocazionat acea decizie. În scopul reluării activităţii procesuale, instanţa va fixa un termen la care urmează să fie citate părţile. Această măsură poate fi dispusă, ca în acest caz, şi de către instanţa de apel sau recurs, dacă se constată, cu prilejul deliberării, că anumite împrejurări ale cauzei necesită noi lămuriri. În toate cazurile, repunerea cauzei pe rol se poate dispune după încheierea dezbaterilor, dar înainte de pronunţarea hotărârii.