Procesul fostului Şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj Ioan Păcurar cu Agenția Națională de Integritate (ANI) de la Curtea de Apel Cluj va avea al 24-lea termen abia în luna septembrie. Motivul amânării a fost acordarea unui termen acordat comunicarea către experți a obiecțiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză. Raportul a fost depus în luna februarie, și magistrații încă nu s-au lămurit în legătură cu datele cuprinse în acesta, patru termene mai târziu. Ședința este una cu ușile închise, iar încheierile de ședință sunt secrete, astfel că vom afla ce concluzii au tras cei trei experți abia după pronunțarea unei ședințe.

Complet: Completul 9F
Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: termen acordat pentru comunicarea către experti a obiectiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză
Document: Încheiere de şedinţă (secretă)    08.06.2015

Amintim că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de ApelCluj au stabilit că există diferenţe semnificative între veniturile şi cheltuielile fostului Şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, Ioan Păcurar, şi au sesizat instanţa. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a redus, pe baza propriilor investigaţii, diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile fostului şef al IPJ Cluj de la 718.847 lei la 264.310, şi doar raportat la anul de graţie 2004. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a deschis o anchetă în acest caz în 2012, semnalând  ”diferenţe semnificative în cuantum de 718.847,54 de Lei  (aprox. 189.143 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate”.

Citește mai multe:

Runda a doua a procesului chestorului Ioan Păcurar, fostul șef al Poliției clujene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.