Joi, 10 decembrie, a avut loc un nou termen în dosarul Hexi Pharma. După două luni de amânarea a verdictului final, Curtea de Apel București a decis astăzi ca procesul dezinfectanților HexiPharma să se reia de la zero.

Potrivit unor surse, instanța a hotărât ca expertizele să se efectueze de către un expert fiscal și de către un chimist. Expertizele au fost făcute de către un expert din cadrul IGPR, expertize care s-au dovedit a fi defectuoase.

Decizia a venit după ce la termenul precedent, din 12 noiembrie, Curtea de Apel București a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării reluării cercetării judecătoreşti.

Amintim că Dinu Flori, fostul director al Hexi Pharma a fost condamnată în primă instanță la 3 ani de închisoare, deși a mizat pe achitare. La acea vreme, Flori Dinu a subliniat că întreg scandalul a fost, de fapt, un scenariu de eliminare de pe piață a companiei de dezinfectanți, iar după moartea lui Condrea a devenit țintă.

„Eu mizez pe achitare. Eu știu că sunt nevinovată, dar în instanță trebuie să demonstrezi acest lucru și sper că până acum am convins instanța de nevinovăția mea. Scopul principal al acestui scandal, de fapt un scenariu, a fost eliminarea de pe piața a celui mai important producător de dezinfectanți din România. Al doilea scop a fost de a găsi un vinovat pentru situația din sistemul sanitar. Numai că la trei ani după izbucnirea scandalului, apar noi și noi și din ce în ce mai grave și adevăratele probleme ale sistemului sanitar”, a declarat Flori Dinu la ultimul termen de judecată înainte de pronunțarea Tribunalului București.
Mihail Leva, chimistul firmei Hexi Pharma și șef de producție, este a doua persoană pusă sub acuzare în acest dosar, fiind condamnat în primă instanță. Mihail Leva este acuzat pentru participație improprie la infracțiunea de zadarnicire a combaterii bolilor, în condițiile în care procurorul de caz nu a putut dovedi că există nici măcar un singur caz de îmbolnăvire din cauza produselor Hexi Pharma. Cu toate acestea a primit pedeapsa maximă, respectiv de 3 ani. De asemenea, Mihail Leva este acuzat și de fals în înscrisuri oficiale pentru pe unele produse nu corespundea substanța din produs cu cea de pe etichetă. Și pentru acest lucru, Leva a primit pedeapsa maximă. Pedeapsa finală a fost de 3 ani și opt luni de închisoare. Unii specialiști în domeniu, au spus că pedeapsa a fost absurdă.

„În baza art. 395 alin. 1 Cod proc. pen., dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării reluării cercetării judecătoreşti. Arcordă termen la data de 10.12.2020, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Se va asigura apărarea inculpaţilor, în sensul că se vor contacta apărătorii aleşi ai acestora. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2020.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.