Procesul în care Alexandru Uiuiu se judecă pentru funcția de director cu Ministerul Culturii, a ajuns la CA Cluj! De ce i-a dat dreptate Tribunalul BN fostului director, deși e cu patalama de “colaborator al Securității”

În urmă cu aproximativ un an, după ce în 2018 a fost declarat de CNSAS colaborator al Securității iar în 2020 “eticheta” a rămas definitivă, Alexandru Uiuiu a dat în judecată Ministerul Culturii, după ce l-a destituit din funcția de director al Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud, post pe care l-a ocupat din 2010. Magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au anulat ordinul ministerului și au decis că Uiuiu trebuie să se reîntoarcă pe funcție și să i se plătească toate salariile pe care le-ar fi obținut de la destituire până în prezent. Sentința nu este definitivă, astfel că dosarul a ajuns recent pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj.

Sentința de la Bistrița a fost pronunțată în decembrie 2021, însă instanței de contencios de la Tribunalul Bistrița-Năsăud i-a luat aproape jumate de an până să și motiveze hotărârea.

De ce i-au dat dreptate lui Uiuiu? Fiindcă cei de la Ministerul Culturii au dormit pe ei și au aflat din presă că Uiuiu a fost declarat definitiv colaborator al Securității cam la un an după sentința instanței, astfel că au trimis ordinul de destituire foarte târziu, în afara termenului legal prevăzut de lege. 

A incendiat portretul lui Ceaușescu și a semnat apoi cu Securitatea

Dar să le luăm pe rând și să vedem de ce Alexandru Uiuiu a fost declarat colaborator al Securității, deși el susține public că a fost de fapt o victimă a regimului comunist și că nu a turnat pe nimeni. Astfel, în instanță, prin avocat, Uiuiu a menționat că a ajuns să semneze forțat un angajament cu Securitatea deoarece la un moment dat a incendiat portretul lui Ceaușescu, fiind astfel amenințat cu pușcăria, atât el, cât și familia lui. Totodată, el a mai susținut că „nu s-a mai prezentat niciodată de bună-voie la sediul Securității, fiind convocat în scris de fiecare dată, după care, din cauza împotrivirii sale vădite de a colabora, pârâtul nu a mai fost contactat sau interpelat.”

Și totuși…

Documentele prezentate la dosarul din instanță de CNSAS, indică totuși altceva. 

“Pârâtul a fost recrutat la data de 26.03 .1984, potrivit Angajamentului semnat personal (…) și Raportului privind modul cum a decurs recrutarea /…/, datat 26.03.1984 (…) din conținutul cărora reiese că acesta și-a luat «angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea pe care o desfășoară, pentru cunoașterea și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni ori altor acte antisociale». De asemenea, rezultă că pârâtul a cunoscut natura acestei colaborări, scopul fiind clar unul de a facilita activitatea organelor de securitate în cunoașterea și prevenirea unor infracțiuni ori altor acte antisociale din mediile în care își desfășura activitatea, iar informațiile furnizate serveau scopului notoriu al Securității, de a monitoriza cu atenție orice comentariu negativ la adresa conducerii de partid și de stat, dar și orice intenție de a emigra , care era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că, astfel, cetățenii români ajunși în străinătate puteau oferi informații despre situația economică și socială a României, atent controlate de partid.

În cauză, s-a făcut dovada faptului că pârâtul a furnizat note informative , redactate personal și semnate olograf, sub nume conspirativ « Feleacul» sau «Ion Feleacul», înscrisuri pe care acesta nu le-a contestat, având ca obiect informații privind activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, după cum urmează:

În nota informativă din data de 22.04.1985 (dosar CNSAS xxx ), pârâtul informează despre activitatea literară a colegului său P. O. C., student în anul IV la Facultatea de Istorie-Filosofie, precum și despre aspecte ale vieții private a acestuia: «are o bogată corespondență, trimite și primește zilnic scrisori, manuscrise, activează în cadrul unui cenaclu SF, prieten foarte bun cu L.M.(…) bonom, foarte multe relații, masculine și feminine, în cămin și în afara lui» .

După cum se poate observa din consemnarea ofițerului pe marginea acestui material, persoana vizată prin nota informativă era lucrată prin DUI și a fost trasată sarcina suplimentară de a-i fi citite creațiile literare nepublicate și de a-i reține conținutul de idei. Așadar, contrar susținerilor pârâtului, această notă informativă a vizat aspecte ale vieții private a colegului său și a generat intruziunea organelor de securitate în activitatea literară nepublicată a acestuia.

Prin nota informativă datată 20.05.1985 (…) pârâtul a furnizat informații în legătură cu 5 studenți care locuiau în camera 40 din căminul «A. I.”, referindu-se, din nou, la aspecte ale vieții private: „conduită necorespunzătoare, (…) prieten cu M. D., (…) posedă aparat de radio». Potrivit consemnării ofițerului din cuprinsul acestui material, a fost dispusă continuarea verificărilor și prin alte surse ce se aflau cazate în căminul respectiv.

Prin nota informativă cu privire la evenimentele petrecute cu ocazia «Triunghiularului Facultăților de Istorie-Filosofie» (datată 14.06.1985, fila 49) s-au făcut referiri cu privire la atitudinea studenților care «au ieșit în fața Casei de Cultură, în Piața Păcii, și au cântat cântece patriotice, în prezența cadrelor didactice din cele trei centre universitare, care au avut o poziție tolerantă, (…) studenții nu au luat nicio atitudine în fața acestei manifestări și nu au încercat să o oprească».

Contrar susținerilor pârâtului, cântecul «Bucovina, plai cu soare» nu reprezenta un cântec „patriotic” al acelor timpuri, având o conotație negativă la adresa relației externe cu Rusia. Așadar, nota informativă menționată relata o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist și, din modul în care a fost formulată, permitea identificarea persoanelor participante la manifestație: «studenții de la Iași împreună cu cei de la București», aflați la triunghiular.

O ultimă notă informativă depusă la dosar, redactată personal de pârât, este datată 5.02.1986 (…) și l-a vizat pe studentul I. H., redactor-șef al revistei „Echinox”, despre care relata că: «i-a făcut o vizită filosofului român C. N. la P., (…) în articole poziția lui este noiciană». În contextul în care C. N. era un fost deținut politic, arestat, anchetat și condamnat în anul 1958, caracterizarea unei persoane ca având o viziune noiciană, corelată cu vizita acesteia la P., nu poate reprezenta decât o denunțare a unei atitudini potrivnice regimului totalitar al acelor vremuri.

În ceea ce privește Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale, Curtea reține că, într-adevăr, au fost declarate neconstituționale sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. (…)

În această privință, Curtea constată că notele informative redactate personal de pârât sunt apte, ele însele, în a dovedi calitatea acestuia de colaborator al Securității, având însă o valoare probatorie cu atât mai mare atunci când sunt coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofițerului Calian L., din care rezultă că pârâtul a furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, numeroase informații cu privire la legăturile colegilor săi cu diverși cetățeni străini.

În ceea ce privește susținerea pârâtului încheierea angajamentului sub amenințare, ca viciu de consimțământ, Curtea reține că nu s-a dovedit o astfel de împrejurare de fapt, sarcina probei revenindu-i pârâtului potrivit dispozițiilor art. 1169 C.civ. din 1864, în vigoare la data faptelor în cauză.

Pârâtul nu a dovedit prin probele administrate că ar fi fost amenințat cu un rău de natură să îi producă o temere care să îl determine să încheie un act pe care nu l-ar fi încheiat și, cu atât mai puțin, nu s-au dovedit amenințările pe parcursul întregii perioade în care a furnizat informații.

Nu orice amenințare, prin ea însăși, constituie o violență ca viciu de consimțământ, ci numai atunci când amenințarea este nejustificată, când reprezint ă o încălcare a legii. Din nici un înscris de la dosarul cauzei nu rezultă că împotriva pârâtului ar fi fost începute cercetări cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni, nici nu rezultă împrejurări de fapt care să îi fi creat o temere atât de puternică încât să accepte încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului.

Curtea reține că din cuprinsul angajamentului rezultă că relația de colaborare cu Securitatea a fost asumată de bunăvoie de către pârât , iar dovada puterii de a se opune solicitării de colaborare cu Securitatea rezultă din faptul că prezumtiva amenințare cu exmatricularea din cadrul facultății nu corespundea înscrisurilor întocmite la epoca faptelor, respectiv raportului cu propuneri de recrutare în calitate de informator a numitului Uiuiu Ionel Alexandru (…) și fișei personale (…), care nu evidențiau elemente negative în activitatea pârâtului care să creeze premisele unei exmatriculări, ci din contră, relevau faptul că acesta are rezultate la învățătură bune și foarte bune, este inteligent și bine orientat politic și practică sport de performanță , de unde rezultă că relația pârâtului de colaborare cu lucrătorul Securității a fost una voluntară, pe criterii de oportunitate.

În ceea ce privește natura colaborării cu Securitatea, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora «colaborator al Securității” este: „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului». 

Totodată, conform tezei finale a aceluiași text de lege «Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor».

Din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul a furnizat informații Securității, iar acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind prin urmare îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008.

De asemenea, se reține că oferirea de informații a fost una conspirativă («mă oblig să păstrez în mod absolut secret această colaborare și să nu o divulg nimănui și în nici un fel de împrejurări, indiferent de persoană sau grad de rudenie»), fiind evident că scopul colaborării se referea la potențiale atitudini sau activități îndreptate împotriva regimului.

Legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al securității, persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau și erau obligați să procedeze astfel pentru a nu încălca principiile unei societăți democratice și drepturile fundamentale ale omului.

Examinând conținutul informațional al notelor informative redate în precedent , Curtea apreciază, contrar apărărilor pârâtului, că prin informațiile furnizate, acesta a denunțat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viață privată și libertății de exprimare, aparținând persoane lor vizate în notele informativ e întocmite și fiind de natură a atrage consecințe negative asupra acel or persoane indicate.

Prin urmare, Curtea constată că aspectele relatate de pârât au evidențiat în esență poziția ostilă/atitudinea dușmănoasă a celui urmărit față de politica partidului și statului, a conducerii acestora, față de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celui vizat relativ la evenimentele politice naționale și externe din acele timpuri.

Acest interes, pus în practică prin informarea organelor Securității, coroborat cu urmările ce ar fi putut fi antrenate împotriva cel or vizați probează un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a cel or urmăriți și o grevare a dreptului la viață privată, a exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care – în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați – poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăți. (…)

Prin urmare, este întrunită și cea de-a două cerință din ipoteza normei legale, aceea ca activitățile pârâtului să folosească unor acte de poliție politică în accepțiunea legii, adică să vizeze «instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului», au motivat hotărârea magistrații de la Curtea de Apel București, care au judecat cererea CNSAS, de constatare a calității de colaborator al Securității a lui Alexandru Uiuiu.

Sentința CA București a fost atacată de Uiuiu cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă fără succes, astfel că a devenit definitivă în mai 2021.

“Hărnicia” ministerului, benefică lui Uiuiu

Ministerul Culturii a aflat de situația lui Uiuiu după mai bine de o lună de la momentul în care sentința a devenit definitivă, astfel că, prin ordin de ministru, a fost practic demis din funcție.

Alexandru Uiuiu a dat în judecată ministerul și a cerut anularea ordinului pe motiv de tardivitate, fiindcă acest document ar fi trebuit emis în maxim 5 zile de la rămânerea definitivă a sentinței la Instanța Supremă. Totodată, Uiuiu a mai solicitat reintegrarea efectivă în funcţia publică deţinută anterior – de director executiv, gradul II al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, obligarea ministerului la plata salariilor indexate, majorate şi recalculate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat daca ar fi rămas în funcție , începând cu data de 01.07.2021 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior, precum și obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată aferente procesului.

Magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud i-au dat dreptate lui Uiuiu.

“(…) în speţă, aşa cum rezultă din conţinutul referatului întocmit la data de 09.06.2021 de reprezentanţii Direcţiei Patrimoniu Cultural şi respectiv Serviciului juridic, contencios, înregistrat la Cabinetul Ministrului Culturii sub nr. 4115/10.06.2021 (…), Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bistriţa – Năsăud i-a comunicat pârâtului (ca urmare a demersurilor întreprinse de chiar pârât pentru verificarea informaţiilor apărute în presă) hotărârile judecătoreşti (sentinţa civilă nr. ####/22.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia civilă nr. ###/29.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) care constată în mod definitiv calitatea reclamantului de fost colaborator al Securităţii), prin adresa nr. 719/13.05.2021. 

Aşadar, data la care s-a adus la cunoştinţa pârâtului conţinutul hotărârii judecătoreşti definitive, reprezintă momentul de debut al termenului de 5 zile lucrătoare în care se impunea a fi emis actul administrativ prin care se constată încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului. În aceste condiţii, termenul legal de 5 zile lucrătoare instituit de prevederile art. 517 alin. 3 din Codul administrativ s-a împlinit la data de 20 mai 2021 (…), aşadar cu mai mult de o lună anterior momentului la care a fost emis Ordinul nr. 621 din 28.06.2021. De altfel, acest termen a fost cu mult depăşit chiar şi în raport cu data înregistrării la Cabinetul Ministrului Culturii a referatului întocmit de serviciile de specialitate (10.06.2021). Natura imperativă a termenului instituit de legiuitor este reflectat de interpretarea gramaticală a sintagmei utilizate de legiuitor – «se face». În ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în cazul nerespectării termenului prevăzut de art. 517 alin. 3 din Codul administrativ, întemeiat a susţinut reclamantul incidenţa prevederilor art. 535 din acelaşi cod: «Actele administrative întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. ### # ### sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii»”, a arătat instanța, care a înclinat balanța în favoarea lui Uiuiu.

Ministerul Culturii a atacat sentința cu recurs, astfel că dosarul a ajuns la începutul acestei luni la Curtea de Apel Cluj. Deocamdată nu a fost fixat un prim termen de judecată.