Curtea de Apel Cluj a hotărât amânarea procesului fostului președinte al Consiliului Județean Cluj, condamnat pentru luare de mită.

„Procesul s-a amânat pe 17 ianuarie, pentru că, din motive obiective, a lipsit unul dintre inculpaţi”, a declarat, Adrian Dănilă, expert pentru informaţii publice la Curtea de Apel Cluj, citat de Agerpres.

Pe 12 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.

De asemenea, omul de afaceri Ioan Bene, care i-ar fi dat mita lui Uioreanu, a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului Cluj a fost atacată la Curtea de Apel.

Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.

Într-un alt dosar, pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat şi de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Pe 22 decembrie 2016, el a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.