Al doilea termen de judecată în dosarul sexual„Nana” a fost amânat, deoarece una dintre parţile vătămate, Victoria Ciupe, nu a reuţit să vină din Italia pentru a da declaraţie în faţa magistraţilor.

„Erau dame de companie”

În acest dosar, basarabeanca Natalia Horja, fostă Strechi este acuzată de trafic de persoane, în condiţiile articolului 12 din legea 678/2001. Ea şi-ar fi adus fete din Republica Moldova şi le-ar fi obligat să se prostitueze în localul acesteia de pe strada Baba Novac. Patroana Nana Club, Natalia Horja, a intrat în atenţia poliţiştilor clujeni la sfârşitul anului 2004, când a deschis clubul dintr-o zonă populată a oraşului. Procurorii arată în rechizitoriu că, încă de la început, Natalia Horja a urmărit să atragă clienţi de sex masculin cu posibilitaţi financiare considerabile. La ultimul termen din 20 aprilie, după ce instanţa a decis amânarea procesului pentru data de 18 mai, la ieşirea din sală, avocatul inculpatei, Iliescu Marin, a răspuns unor întrebări din partea presei. După ce a reamintit nevinovaţia clientei sale, acesta a precizat că între inculpate şi părţile vătămate nu a existat nici o clipă constrângere, ele acceptând benevol să lucreze ca dame de companie. Cum nu există un contract sau altă formă de act scris, avocatul ne-a explicat că era vorba de o înţelegere civilă şi ele “nu aveau program ,nu semnau condică”, banii câştigaţi provenind din procente. Domnul Iliescu Marin a mai subliniat că procentul din consumaţii nu era neapărat o plată pentru prestarea unor servicii sexuale, fetele fiind platite şi doar să stea la masă şi să facă conversaţie. La o primă impresie pare riscant să lucrezi pe procent, fără salar fix sau contract, dar, considerând ca preţurile pentru băutură variau între 100 şi 300 de lei, sumele caştigate lunar nu mai par deloc neglijabile.

Următorul termen secret

Datorită faptului că în cauză sunt implicaţi şi minori , termenul de judecată stabilit pe data de 18 mai ar putea să fie cu uşile închise. Se pune problema  dacă la momentul 2004 una dintre părţile vătămate era minora , măsura secretizării dosarului în 2010 să fie una adecvată. Mihai Neamţu, avocat al baroului Cluj crede că nu. Întrebat dacă consideră oportună măsura de secretizare a cauzei, acesta a declarat pentru Gazeta de Cluj că dacă partea vătămată nu mai este minoră la acest moment, procesul poate să rămână unul public. Tot dânsul a amintit , însă, că rămâne la latitudinea judecătorului dacă , în cauze care trebuiesc tratate cu discreţie, să secretizeze sau nu dosarul. Tot la latitudinea judecătorului rămâne şi accesul presei şi a publicului în general la dosar. Purtătorul de cuvânt al Tribunatului Cluj, domnul Petru Urs crede însă că vom avea totuşi acces la dosar,  dupa înfăţişarea din mai. Jurisprudenţa ultimilor ani a indicat un număr tot mai mare de cazuri la care publicul nu are acces.

Pentru cine bat clopotele

După pronunţarea deciziei de amânare, părţile procesului au ieşit din sală la momente diferite. În timp ce acuzata şi-a băgat avocatul la înaintare şi s-a îndreptat spre ieşire, părtile vătamate au ieşit flancate de un grup de jandarmi şi poliţişti. Nici o şansă să faci o poză, de luat o declaraţie nici vorbă. O diversiune care a funcţionat la perfecţie, diferenţa faţă de filmele americane fiind aceea că, în cazul acestora , escortaţii sunt martorii sau agenţii sub acoperire, nu victimele. Precum o fază tactică lucrată mult la antrenament,  fundaşii şi aparatorii (reporterii,jurnalistii n.r) n-au apucat sa schiteze nici cel mai mic gest.Pentru a lamuri chestiunea, am cerut punctul de vedere al Tribunalului Cluj-Napoca, prin persoana domnului Petru Urs , purtător de cuvânt la această instituţie. Acestea a declarat pentru Gazeta de Cluj ca nu există în Codul de Procedură Penală o prevedere sau posibilitatea formularii unei cereri prin care partea civila poate fi escortata de poliţie sau jandarmerie. Acest “atuu” îl au doar făptuitorii, învinuiţii sau inculpaţii, depinzând de momentul procesual. Dar oricum, nu trebuie să te cheme Machiavelli ca să te prinzi de fază. Cineva nu  vrea publicitate şi este lesne de înteles de ce. Într-un dosar-scandal de prostituţie , în care este mai uşor de numărat care personalitate nu a trecut pe la bordel decât cei care aveau abonament, regulile uzuale nu se mai aplică. Şi totuşi, pentru cine bat clopotele?
Numele deputatului clujean PDL, Petru Călian a devenit cap de afiş în toate publicaţiile, însă el se declară „un simplu martor şi nimic mai mult”. Potrivit dosarului instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj, deputatul PD-L Petru Călian ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tinerele obligate de Natalia Strechi să se prostitueze. . Sportivul Ionuţ Iftimoaie este şi el târăt în acest scandal, el declarând că întradevăr l-a însoţit pe deputatul Petru Călian şi pe consilierul judeţean Mihai Szeplecan într-un club de striptease din Cluj, dar că nu a petrecut acolo decât puţin timp, după care a plecat. Alte persoane vehiculate în rechizitoriu ar fi adjunctului şefului poliţiei Cluj-Napoca, comisarul-şef Zaharia Ciorbă, deputatul PDL Adrian Gurzău, şi chiar artistul Tudor Chirilă, fost membru al formaţiei Vama  Veche.
Conform părţilor implicate şi Sorin Dan, patronul de la City Plaza, alături de alţii sunt amintiţi în acest dosar.
S. S-Mădălina, susţine în faţa procurorilor că, Sorin Dan şi Mircea Buteanu, patronul de la Diesel Club, se numărau printre clienţii fideli ai clubului şi cunoscuţi ai patroanei, Natalia Horja,fostă Strechi.„Printre clienţii care frecventau Nana Club pot să amintesc pe Mircea Buteanu, patronul de la Club Diesel, un alt client era Danci Dan, despre care ştiu că era director Orange, un domn de aproximativ 45 de ani pe nume Sorin care ştiu că este patron la City Plaza ”, spune S. S-Mădălina, una dintre fetele care au practicat prostituţia la „Nana”. Un client al acestui local, Mircea Schmidt, susţine că şi unul dintre membrii fondatori ai Băncii Transilvania, grupului Astral şi Imofinance s-a distrat pe Baba Novac. Lista numelor grele din dosar nu se termină însă aici. Spre exemplu, una dintre părţile vătămate, P. Ioana, spune că şi omul de afaceri Dan Danci, manager în cadrul Orange România şi directorul SC CFO Integrator, firmă care face o reţea subterană de cablaje în oraş,ar fi trecut pragul bordelului.
Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.