Procesul în care fostul șef de la Poliția rutieră Cluj, Lucian Bob, și polițistul Felician Mărincuș sunt acuzați de favorizarea infractorului continuă la Curtea de Apel Cluj.

Procesul de fond a fost deschis în octombrie 2015, iar în iulie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca i-a achitat pe cei doi.

Procurorii clujeni au făcut apel, astfel că procesul se judecă în prezent la Curtea de Apel Cluj. Primul termen de judecată a fost în 23 martie 2020, iar ulterior procesul a fost suspendat ca urmare a stării de urgență. A fost reluat săptămâna trecută, termen la care s-a propus audierea martorilor și administrarea probelor propuse pentru 6 iulie.

Lucian Bob este acuzat de favorizarea infractorului într-un dosar de braconaj, când era şeful Serviciului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase al IPJ Cluj. În ianuarie 2014, Lucian Bob a fost numit șef al Poliției Rutiere Cluj, dar a fost destituit în septembrie 2015.

Acuzat de favorizarea făptuitorului

”Se reține că în perioada 2009-2011, inculpatul, în calitate de comisar șef de poliție, șef al Serviciului Arme, Explozibili din cadrul IPJ Cluj, ar fi favorizat pe Vana Marius Ovidiu, autorul unei infracțiuni de braconaj, făcând demersurile pentru trecerea dosarului în evidența cauzelor cu autor necunoscut, cu toate că existau probe și indicii temeinice privind comiterea faptei de către Vana Marius Ovidiu”, susțin procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Marius Vana, condamnat

Inițial, cazul a fost clasat pe motiv că nu se știu autorii, dar, în 2013, a fost redeschis. Marius Vana a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendare și la la plata sumei de 36.000 de euro, în favoarea Direcției Silvice Cluj.

Vana a fost acuzat că a braconat în 6 august 2009 trei căprioare, care valorau 12.000 de euro/bucată.

Un pădurar a sesizat Poliția după ce a descoperit resturile a trei ciute pe fondul de vânătoare de la Dumbrava, județul Cluj. Ancheta confirmat faptul că braconierul a tranșat, la fața locului, animalele braconate după care a luat carnea, în timp ce oasele și intestinele le-a lăsat la fața locului.

Polițiștii au descoperit cu un detector de metale au descoperit patru tuburi ale unor cartușe trase cu o armă cu calibrul 8x68S. Braconierul a folosit o armă marca Steyr Mannlicher.

”A predat arma de vânătoare, aceasta având patul din lemn rupt în mai multe bucăți, țeava îndoită la capătul dinspre cătare și retezată prin tăiere în dreptul cutiei mecanismelor și fisuri la cutia mecanismelor”, precizau procurorii la acea vreme.
Pe armă era rugină, iar oțelul prezenta urme de arsură, produsă de acidul sulfuric.

Vana a spus că a deteriorat-o în data de 2 august 2009, fiind rezemat de zidul garajului și a lovit-o cu mașina. ”Arma a căzut în canalul colector. Țeava s-a îndoit în dreptul mecanismelor, iar patul de lemn s-a spart. Inculpatul a mai precizat că întrucât s-a enervat, a retezat țeava armei, cu un flex lângă cutia mecanismelor”, se mai arată în sentință.

Expertiza a arătat că arma a fost folosită la braconaj, cu toate încercările de distrugere. Expertul a lua o armă identică a montat cuiul percutor, care lasă, la rândul lui, urme specifice și unice și a stabilit, fără echivoc, că arma folosită la braconarea celor trei ciute aparține lui Marius Vana, scria presa la acea vreme.

Pentru a scăpa de condamnare, Vana a făcut tot posibilul, dar toate probele adunate l-au afundat și mai tare. Inițial a declarat că a fost la vânătoare în data de 2 august 2009, deși el avea autorizație să împuște un cerb, valabilă între data de 10 iulie – 8 august 2009. Potrivit probelor adunate de procurori a rezultat că Vana a împușcat cerbul în data de 28 iulie 2009, și că în acel moment autorizația și-a pierdut valabilitatea.

”A rămas neclar la ce vânătoare a participat inculpatul în data de 2 august 2009, fiind știut că organizarea unei vânători presupune o serie întreagă de condiții nu ușor de îndeplinit”, spuneau magistrații.

Ovidiu Marius Vana este prieten bun cu fostul șef al BCCO Cluj, Toma Rus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here