Curtea de Apel Piteşti a stabilit miercuri pentru data de 28 septembrie un nou termen în procesul privind casa din Sibiu pierdută de familia preşedintelui Klaus Iohannis.

La începutul şedinţei de judecată de miercuri, avocatul Virgiliul Viorel Vulcan a contestat validitatea contractul de reprezentare încheiat între Rodica Baştea, care este parte în proces, şi casa de avocatură care reprezintă interesele familiei Iohannis. Vulcan a susţinut că acel contract este „o ficţiune”, întrucât Rodica Baştea locuieşte în Statele Unite ale Americii şi nu ar fi putut semna personal respectivul document., noteazăAgerpres.
În schimb, reprezentantul casei de avocatură a susţinut că este vorba de un contract de reprezentare încheiat cu respectarea legii, pe care l-ar putea prezenta decanului Baroului Bucureşti, pentru ca acesta să-i confirme validitatea în faţa instanţei.

Instanţa a decis ca până la următorul termen, din 28 septembrie, să-i fie prezentat contractul de reprezentare în discuţie. În plus, magistraţii au dispus citarea intimatei Rodica Baştea, pentru clarificarea tuturor aspectelor în discuţie.

La ieşirea de la Curtea de Apel Piteşti, avocatul Virgiliul Viorel Vulcan a afirmat că aşteaptă cu nerăbdare finalizarea judecării cauzei.

„Să terminăm odată, de 17 ani bat drumurile cu procesele lui Iohannis. Aştept să se termine odată. (…) Aici sigur se termină”, a declarat avocatul.

El nu s-a declarat surprins că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost prezent la proces.

„Nu a venit niciodată, nici când era primar, nici inspector şcolar. Nici nu-mi pun problema să vină şi nici nu am nevoie”, a spus Vulcan.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a admis, pe 6 aprilie, o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.