Unul dintre liderii PSD Cluj, avocatul Laura Pop, este acuzat ca nu a mai dat inapoi 10.000 de euro, bani pe care i-ar fi imprumutat de la o ruda. In replica, vicepresedintele PSD Cluj spune ca nu are de returnat nici o suma de bani si ca totul ar fi rodul imaginatiei unei rude invidioase. Disputa s-a transformat intr-un proces prezidat de judecatorul Ancuta Ionita Grigorie care, la cererea Laurei Pop, a declarat sedinta de judecata secreta. Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, spune ca are incredere in Laura Pop si ca este nevinovata.

Rodica Sinca, verisoara Laurei Pop, spune ca in 2005 i-a imprumutat vicepresedintelui PSD 10.000 de euro, bani pe care nu i-ar mai fi primit inapoi. “In anul 2005 i-am imprumutat (pana in anul 2008) suma de 10.000 de euro d-soarei Pop Laura Elena, avocat, mediator, lichidator, fosta candidata la europarlamentare, fosta secretar de stat etc. Avand in vedere influenta pe care o are, atat in domeniul justitiei, cat si in cel politic, am hotarat sa apelez la d-voastra, in speranta ca daca procesul va fi mediatizat, nu va reusi sa influenteze nici martorii si nici magistratii. In prima faza, restituirea a fost amanata, iar in vara anului 2010, cand m-am intors in Romania (am lucrat in Spania in ultimii 7 ani) a refuzat atat restituirea sumei imprumutate, cat si orice discutie cu mine, transmitandu-mi ca nu am ce sa ii fac si ca nu o sa imi pot recupera banii niciodata. Din pacate, nu am incheiat un contract in scris deoarece eram in strainatate si aveam incredere in ea, fiind verisoare primare si fiind foarte apropiate. Mai mult, am lucrat pentru dansa atat eu, cat si fiul meu, in perioada studentiei, iar la momentul la care mi-a cerut imprumutul mi-a spus ca pentru a-l putea lua ca stagiar pe fiul meu are nevoie de un spatiu, iar banii respectivi vor fi folositi pentru achizitionarea unui apartament ce urma sa devina birou”, spune Sinca.
 
La inceputul lunii septembrie 2010, Rodica Sinca a dat-o in judecata pe Laura Pop, iar la termenul de saptamana trecuta judecatoarea Ancuta Grigorie de la Judecatoria Cluj Napoca a audiat o serie de martori din proces.
Secret pe un caz normal
Chiar daca procesul este civil, cu titlu de pretentii, la cererea Laurei Pop, judecatoarea Ancuta Ionita Grigorie a declarat sedinta de judecata secreta, chiar daca reporterul “Gazetei de Cluj” a explicat ca acuzatiile care i se aduc unei persoane care este reprezentant al societatii civile din Cluj Napoca si a candidat pentru un loc in Camera Deputatilor pot beneficia de titulatura de “interes public”.
 
Conform statutului magistratilor, unui judecator i se interzice sa comenteze decizia luata intr-un proces de un coleg, dar sub protectia anonimatului, un judecator clujean a acceptat sa comenteze decizia luata de colega lui.
“Stiu ca doamna judecator este impartiala si cred ca a avut motive serioase sa ia aceasta decizie. Este, totusi, un caz destul de rar pe latura civila si intr-un proces cu titlu de pretentii ca sedinta de judecata sa fie declarata secreta. De obicei, aceste decizii se aplica in procesele penale, cand sunt implicate persoane minore sau este vorba de trafic de persoane. Mediatizarea acestor cazuri poate aduce atingere intereselor persoanei, dar in cazul acesta nu stiu ce sa zic. Asteptati motivarea sa vedeti temeiurile”, spune magistratul clujean.
Codul de procedura civila prevede la art. 121 ca “sedintele vor fi publice, afara de cazurile cand legea dispune altfel. Instanta poate sa dispuna ca dezbaterile sa se faca in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. In acest caz, partile vor putea fi insotite, in afara de aparatorii lor, de cel mult doua persoane desemnate de ele. Hotararea se pronunta intotdeauna in sedinta publica”, arata Codul de Procedura Civila.
Bani de apartament
Nici Laura Pop nu a dorit sa comenteze motivele care au facut-o sa ceara judecarea procesului in secret. “Sa lasam instanta sa se pronunte. Este o chestiune privata legata de o mostenire, de familie si nu vreau sa influentez decizia instantei”, a declarat Pop.
 
Rodica Sinca a acceptat sa povesteasca ceea ce s-a intamplat in timpul sedintei de judecata secrete.
 
“Nu dorea sa faca publica chestia asta. In timpul procesului a negat tot, ca nu se pune problema de bani, ca este vorba de o mostenire, dar ea se referea la o mostenire veche de 15 ani la care au avut dreptul mamele noastre. Apoi, in a doua faza, a schimbat-o, ca-i vorba de invidie si a incercat sa spuna ca vrem sa scoatem bani de la ea pe nedrept. Oricum, noi ne asteptam sa nu recunoasca ca in ultimul timp, de cand i-am cerut banii inapoi, ne-a tot evitat. Mi-a raspuns la telefon o singura data si dupa aia nimic. Cand a primit banii au fost de fata doar fiul meu si mama ei. Initial, a refuzat ca mama ei sa fie chemata ca martor, dar acum a cerut sa fie chemata. Daca judecatoarea va crede de cuviinta sa ii puna intrebari fiului meu, el va raspunde pentru ca va fi prezent. La acest termen, martorii au spus ca eram in relatii bune cu ea, iar ea afirmase contrariul. Unul dintre martori a mai spus ca stie ca in 2005 Laura Pop si-a luat un apartament”, a spus Sinca.
“Nu am facut plangere penala pentru ca putea sa spuna ca ii afectam imaginea. Am zis ca deschid procesul asta ca poate i se face rusine si vine sa inapoieze banii. Fiul meu e in barou si, prin mama ei, domnisoara Laura Pop a transmis ca ea e influenta si, daca vrea, il da afara din barou”, Rodica Sinca.
“Este o colega exceptionala. Cu siguranta, daca are o problema o sa se rezolve, dar nu cred ca a facut asa ceva”, Remus Lapusan, presedintele PSD Cluj

Sedintele de judecata nu sunt publice, conform dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, numai in cauzele privind infractiunea de trafic de minori prevazuta in art. 13 si pornografie infantila prevazuta in art. 18 din aceasta lege, prin derogare de la regula publicitatii sedintei de judecata, instituita prin art. 6 paragraful 1 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 127 din Constitutie si art. 290 alin. (1) teza I C. proc. pen.
 
Răzvan Robu

8 COMENTARII

  1. aceasta scroafa de Laura Pop a stors si de la mine bani buni intr-un proces, ca dupa aia sa aflu ca s-a inteles cu partea adversa sa ma ,,lucreze”. Aceasta curva ordinara are sprijinul securistilor deoarece provine dintr-o astfel de familie.

  2. oare le este foame PSDistilor,sa terminat hotia cu terenuri,fabrici,spatii comerciale si case nationalizate si au anceput sa-si fure neamurile.Votati PSD pentru ca nu stiti ce pierdeti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.