Vili Rupa, unul dintre justițiabilii din România care a reclamat derapajele grotești ale justiției, a obținut la CEDO o decizie prin care unul dintre procurorii care l-a anchetat abuziv va fi cercetat pentru tortură.

Bărbatul a obținut în justiția din România daune de 50.000 de euro din partea Statului Român. În solicitarea depusă în 2014, Vili Rupa arăta că a fost condamnat în 1999 şi trimis în închisoare pentru un an şi două luni, într-un dosar de ultraj şi de trafic de stupefiante (mercur). După rejudecarea dosarului, magistrații au hotărât prin sentință definitivă achitarea sa. Rejudecarea cauzei a fost precedată de o condamnare a României la CEDO, în acest caz, bărbatul obținând daune de 30.000 de euro.

A cerut daune susținând că în timpul anchetei, „regimul de degradare la care am fost supus, recluziunea mea forțată fără nici un temei legal, ignorarea vulnerabilității mele datorită stării de sănătate, înrăutățirea stării de sănătate psihică, limitarea posibilităților mele de integrare socială, mi-au produs prejudiciul estimat”.

Acesta a depus mai multe plângeri împotriva unui procuror și a unui judecător din Hunedoara, dar toate au fost respinse. În 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a decis să desființeze o ordonanță a procurorilor și a dispus continuarea cercetărilor față de cei doi magistrați. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Victimă a două erori judiciare, un român obține cercetarea unui procuror și a unui judecător pe care îi acuză de tortură și lipsire de libertate.

”Petentul susține că intimații au dat ordin polițiștilor să îl aresteze nevinovat în anul 1998, să îi violeze domiciliul, să îl răpească de lângă familie și să îl ducă la închisoare, unde să fie torturat fizic, bătut, legat cu lanțuri la mâini și picioare timp de 81 de zile și să i se interzică accesul la întreținerea igienei personale. Și-a putut proba nevinovăția abia în 2014 după revizuirea hotărârii de condamnare, ca urmare a admiterii plângerii sale la CEDO”, se precizează în hotărârea instanței, potrivit ziare.com.

”Ordonanța procurorului, dată generic”

Magistratul a susținut că acuzațiile petentului trebuie să primească un răspuns concret în procedura plângerii împotriva soluției de netrimitere în judecată, ”altfel, în cauza de față, vom fi din nou în situația lipsei unei instrucții efective, susceptibile să atragă o nouă condamnare la CEDO”.

”Este absolut necesar să fie verificate aspectele menționate în hotărârile judecătorești pronunțate după admiterea căilor extraordinare de atac și să se stabilească dacă activitatea magistraților vizați, după administrarea de probe, realizează tipicitatea vreunei infracțiuni, pornind de la constatările instanței europene.

Mai menționăm și că ordonanța procurorului a fost dată generic, nu știm cu exactitate dacă se referă doar la cei doi intimați sau au fost avute în vedere și alte persoane (alți magistrați sau polițiști) menționați în plângerile petentului conexate la acest dosar, aspect care, de asemenea, trebuie clarificat”, a mai precizat judecătorul de la Curtea de Apel.

Vili Rupa a mai fost trimis în judecată în 2014, fiind acuzat de moartea unui bărbat. Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat, din lipsă de probe, în 2016. În acest dosar, Vili Rupa a fost pus sub învinuire de procurori pentru uciderea, în februarie 1998, a unui tânăr din Hunedoara. Dosarul a fost deschis în 1998, însă a nu a putut fi finalizat la acea vreme de procurori, din lipsă de probe. Ulterior, însă, un condamnat aflat în detenţie l-ar fi denunţat. Și acest dosar s-a dovedit a fi o eroare judiciară. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Victimă a două erori judiciare, un român obține cercetarea unui procuror și a unui judecător pe care îi acuză de tortură și lipsire de libertate

3 COMENTARII

    • Hai sa-i bagam la bulau pe toti la care nu ne place fata. Mie nu-mi place moaca lu’ Basescu, Boc si Udrea. Si tuturor acelora care i-au votat! Sau sa votam. In mod democratic… Nu cred ca ai vazut „fetze de infractori”, ca nu mai chitzaiai de moca lu’ Vili (fraierul de serviciu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.