Fostul deputat Ioan Oltean, ex-președinte al PNL Bistrița-Năsăud, a fost scos de sub urmărire penală într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii DNA Oradea, demarat în urmă cu câțiva ani, în care politicianul bistrițean era acuzat de trafic de influență. În același dosar a fost anchetat şi Mircea Man, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, dar și fost deputat PNL.

În 2010, procurorii DNA Oradea l-au acuzat pe deputatul PNL Mircea Man că, în 2008, ar fi intervenit pe lângă deputatul PNL Ioan Oltean, secretarul general al PDL la vremea respectivă, pentru ca maramureşeanul Radu Flaviu să fie numit definitiv ca şef la Direcţia Regională a Apelor Someş Tisa (ABAST), funcţie pe care până atunci o deţinea cu delegaţie. La vremea respectivă, Ioan Oltean a avut doar calitatea de martor, iar în 2012 dosarul a fost clasat din lipsă de probe.

Trei ani mai târziu însă, în 2015, la cererea procurorilor DNA Oradea, dosarul privind atribuirea unor contracte la ABAST  a fost redeschis printr-o încheiere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. de data aceasta, Ioan Oltean a figurat drept inculpat, el fiind acuzat de procurorii DNA de trafic de influență.

După alți trei ani ani de anchetă, procurorii au ajuns la concluzia că dosarul trebuie din nou închis. Tot din lipsă de probe. Vineri, 11 mai, fostul deputat bistrițean Ioan Oltean a fost anunțat oficial despre faptul că dosarul în care era inculpat a fost clasat și a fost scos de sub urmărire penală.

Aceste acuzații mi-au dăunat pe linie politică și au făcut în final să fiu scos în afara ei. La început am crezut că nu există viață în afara politicii, dar am fost plăcut surprins să aflu că nu este așa. Acum s-a dovedit că acuzațiile procurorilor au fost nefondate, că eu sunt nevinovat, iar dosarul a fost clasat„, a declarat pentru Gazeta de Bistrița, Ioan Oltean.

Sursa: gazetadebistrita.ro

2 COMENTARII

  1. HA HA HA HA!!!!
    Spagarii din Bistrita s-au rezolvat
    Judecatoarele din Bistrita sunt cunoscute pt coruptie, ce credeati?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.