După cum reporterii Gazetei de Cluj prefigurau încă de acum doi ani de zile, “tunul” e-românia a ajuns pe masa procurorilor. Un corp de control ministerial a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere prin care sunt sesizate o serie de nereguli referitoare la acest proiect informatic susţinut de Guvern. Gazeta de Cluj a arătat că acest proiect, care a costat până acum milioane de euro, este nefuncţional, iar licitaţiile pentru realizarea portalurilor au fost atribuite unor societăţi de casă din diversele “regimuri” politice.

Raportul corpului de control, care a sesizat neregulile din cadrul proiectului e-românia, concluzionează că faptele comise de mai mulţi reprezentanţi ai MCSI pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. De asemenea, reprezentantului MCSI, Andrei Săvulescu, şi reprezentanţii Centrului Naţional „România Digitală”, Adrian Stănescu şi Alexandru Dumitrache, care au atestat în procesele-verbale de recepţie împrejurări necorespunzătoare adevărului, se pot face vinovaţi de fals intelectual, precum şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Reprezentanţii S.C. OMNILOGIC S.R.L, firmă câştigătoare a licitaţiei, se pot face vinovaţi de infracţiunea de uz de fals şi înşelăciune. Raportul atrage atenţia asupra mai multor nereguli. Astfel, din conţinutul unei note justificative întocmite de reprezentanţii Direcţiei generale pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din MCSI reiese că valoarea estimată a contractului de achiziţie publică a fost determinată în mod netemeinic, prin enumerarea unor categorii de servicii şi a unor sume aferente acestora, fără a fi prezentate criteriile în baza cărora a fost stabilită fiecare sumă componentă a valorii totale. De asemenea, caietul de sarcini privind proiectul „e-România 2” a fost transmis către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice în vederea publicării, fără a fi aprobat de către conducătorul autorităţii contractante, fiind astfel încălcate prevederi ale „Procedurii operaţionale privind achiziţiile publice”. Din Raportul procedurii rezultă că ofertei depuse de S.C. OMNILOGIC S.R.L. i-au fost acordate de către comisia de evaluare punctaje în mod nejustificat. Punctajul total a fost acordat de către Florin Lămurean, fostul şef al Serviciului achiziţii publice şi administrativ şi membru al comisiei de evaluare, deşi mai mulţi membri ai comisiei au susţinut că nu au desfăşurat activităţi de evaluare a ofertelor. Procedura de atribuire a fost încheiată pe 23 iunie 2010, prin încheierea contractului cu operatorul S.C. OMNILOGIC S.R.L, însă anunţul de atribuire a fost transmis către SEAP abia pe 9 septembrie şi a fost publicat pe 14 septembrie 2010, după 78 de zile de la încheierea contractului, deşi anunţul de atribuire trebuia fie transmis spre publicare în termen de 48.

 

12 milioane de lei valoarea “tunului”

 

În urma verificărilor a reieşit că pentru a crea aparenţa existenţei pe 1 octombrie 2009 a Notei justificative privind selectarea procedurii de licitaţie, document obligatoriu în desfăşurarea procedurii de atribuire, reprezentanţii MCSI au înscris pe acest document, în mod necorespunzător adevărului, numărul de înregistrare 5/3830 din data de 1 octombrie 2009. În realitate, nota a fost întocmită în perioada în 6-8 octombrie 2009 şi a fost transmisă pentru avizare secretarului general al ministerului, Adrian – Frantz Kalapis, pe 15 octombrie 2009.

“Bugetul total al proiectului e-România 2, implementat de MCSI, este de 52.057.628,01 lei cu TVA (echivalentul a 12 milioane de euro) şi nu sunt prevăzute alte alocări bugetare in acest moment. Aşadar, pentru proiectul e-România 2 au fost bugetate, pentru fiecare dintre anii 2010, 2011 şi 2012 câte 17.352.542 lei. Cu excepţia anului 2012, aceste sume au fost cheltuite integral.

Cu toate astea, până nu va fi finalizat proiectul E Romania 2, nu putem vorbi de o estimare a întregului proiect. Când va fi finalizat, se va face  o evaluare completă a costurilor pentru întregul proiect”, arată reprezentanţii MCSI.

 

Prietenii lui Năstase

 

Firma care a câştigat licitaţia pentru acest proiect este SC Omnilogic, o societate cunoscută pentru nenumăratele contracte încheiate cu instituţiile statului. Însă, chiar dacă portalul este nefuncţional, cei de la Omnilogic spun că din punctul lor de vedere proiectul este finalizat.

“Vă putem comunica faptul că el (portalul e-romania) este operaţional încă de la sfârşitul anului 2010, pe platforma hardware achiziţionată în cadrul proiectului. Datorită faptului că MCSI a solicitat o constantă diversificare a conţinutului, cu care parţial am fost şi noi de acord, întrucât este de dorit un conţinut digital cât mai diversificat, portalul nu a fost încă lansat. Considerăm, totuşi, că trebuie să existe o anumită limită din punct de vedere al conţinutului. Este practic imposibil să asiguri tot conţinutul informaţional legat de toate localităţile din România. De asemenea, ţinem să menţionăm că echipamentele, de la data instalării lor în 2010, stau la sediul societăţii noastre, fără niciun cost suplimentar transferat Autorităţii. MCSI nu a putut pune la dispoziţie un spaţiu corespunzător găzduirii în condiţiile tehnice solicitate de producătorii echipamentelor. Din punctul de vedere Omnilogic, portalul este gata atât cantitativ, cât şi calitativ de la sfârşitul anului 2011”, arătau reprezentanţii Omnilogic.

Cifra de afaceri a distribuitorului şi furnizorului de servicii IT Omnilogic a crescut în 2010 cu circa 67%, la 200 milioane dolari, datorită finalizării unor proiecte importante, iar rata profitului a fost de 1%-1,5%, iar în 2009, cifra de afaceri a Omnilogic a fost de aproximativ 120 milioane dolari.  Omnilogic a fost înfiinţată în 1992 şi este deţinută în totalitate de compania GT Holding Gmbh, înregistrată în Austria. Gazeta de Cluj a prezentat faptul că şeful Omnilogic este unul dintre apropiaţii fostului premier Adrian Năstase şi al omului de afaceri Alexandru Bittner. De asemenea, SC Omnilogic este una dintre partenerele constante de afaceri ale SC Siveco.

 

Româniile de zeci de milioane de euro

 

O licitaţie eRomania 1, pentru “servicii publice furnizate cetăţenilor şi mediului de afaceri”, a fost adjudecată de o asociere de firme (între care Total Soft, Softwin, Teamnet International), contractul fiind de 10,23 milioane de euro. Potrivit reprezentanţilor MCSI, contractul nu a mai fost semnat. O altă licitaţie, eRomania 3 (estimată la 50 de milioane de lei) a fost amânată în mai multe rânduri, prin intervenţia Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

 

 

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.