Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate Inspecţiei Judiciare în procesul cu CSM, întrucât procurorii din Consiliu au dat dovadă de exces de putere când au respins plângerea inspectorilor. IJ a dat CSM în judecată pentru că a cenzurat constatări negative din raportul întocmit după controlul la DNA.

„În susţinerea cererii, reclamanta (Inspecţia Judiciară, n.r.) precizează că a formulat plângere prealabilă privind revocarea acestei hotărâri, iar Secţia pentru procurori a CSM a respins ca inadmisibilă acestei plângeri, săvârşind astfel un exces de putere, prin refuzul de a analiza criticile pe care le-a formulat în procedură. În acest sens, reclamanta precizează că măsura dispusă încadrul articolului 3 din Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM prin care au fost respinse observaţiile întocmite de conducerea Inspecţiei Judiciare este nelegală fiind dispusă cu exces de putere”, se arată în motivarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.

În documentul citat, se mai arată că Inspecţia susţinea, în urma examinării raportului de control, în cadrul procedurii de avizare, că au fost formulate cele opt observaţii, prin menţionarea lipsurilor constatate în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor de control stabilite prin ordinul emis de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare.

„Se consideră că opinia formulată a fost motivată, în cuprinsul notei de avizare prezentându-se comparativ şi extrase din rapoarte de control întocmite anterior în lucrări având ca obiect efectuarea unor controale de aceeaşi natură. (…) Legiuitorul i-a atribuit IJ independenţă operaţională tocmai pentru a beneficia de pârghiile şi resorturile necesare pentru a putea asigura buna funcţionare a justiţiei, ori de câte ori constată că au intervenit anumite derapaje”, mai spun magistraţii.

Aceştia mai spun că, soluţia de respingere a plângerii IJ, procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au dat dovadă de un „exces de putere”.

„Prin hotărârea de respingere ca inadmisibilă a plângerii prealabile constată ca fiind formulată de IJ cu respectarea tuturor cerinţelor şi a termenelor legale impuse, Secţia pentru procurori a CSM a săvârşit un evident exces de putere, refuzând a proceda la analiza aspectelor învederat e în cuprinsul plângerii prealabile, fapt ce dezvăluie cu prisosinţă reaua-credinţă manifestată în exercitarea atribuţiilor de serviciu. De asemenea, maniera în care prin hotărârea atacată cu plângere prealabilă s-a dispus respingerea observaţiilor întomcmite de conducerea IJ relevă că şi aceste dispoziţii au fost adoptate cu exces de putere”, se arată în motivarea soluţiei de la Curtea de Apel Bucureşti.

„În cuprinsul hotărârii nr. 686/31.10.2017, Secţia pentru procurori a CSM a apreciat că se impune verificarea situaţiei cauzelor repartizate procurorilor Moraru Iorga Mihaiela şi Ţuluş Doru-Florin, raportat la faptul că respectivele dosare nu au putut fi efectiv verificate în cadrul procedurilor de control desfăşurate, fără a se reţine şi cauza pentru care respectivele dosare nu au putut fi verificate de către inspectorii judiciari desemnaţi cu efectuarea nemijlocită a verificărilor, fiind astfel înlăturate fără nicio motivare constatările acestora, astfel cum au fost expuse în cuprinsul raportului de control nr. 5115/IJ/DIP/2017. S-a ajuns astfel în situaţia în care, deşi au fost înlăturate constatările inspectorilor judiciari care au stat la baza propunerii de efectuare a controlului pentru remedierea deficienţelor în ceea ce priveşte dosarele respectivilor procurori, să fie totuşi dispusă de către Secţie efectuarea unui control pentru remedierea deficienţelor privind acest aspect”, mai arată sursa citată.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, în luna iunie, cererea Inspecţiei Judiciare, după ce instituţia a contestat în instanţă o hotărâre a CSM ce viza controlul făcut anul trecut la DNA. Decizia nu este definitivă.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate. Admite acţiunea: Anulează în parte Hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM nr. 686/31.10.2017, respectiv art. 3,4 şi 5 din hotărârea atacată. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul PÎCCJ – DNA ca neîntemeiată. Cu recurs”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Concret, articolele pe care magistraţii Curţii de Apel le-au anulat din hotărârea din 2017 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt: „Art. 3 – Respinge observaţiile întocmite de conducerea Inspecţiei Judiciare; Art. 4 – Aprobă parţial obiecţiunile formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie; Art. 5 – Exclude din conţinutul Raportului aspecte care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare conform adresei nr. 7410/IJ/282P/2017 din 23.10.2017”.

Inspecţia Judiciară a acţionat în instanţă CSM, în cazul raportului de control de la DNA, după ce Secţia de procurori ar fi eliminat din raport anumite constatări faptice, ceea ce relevă un precedent periculos, potrivit IJ. Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea Inspecţiei Judiciare a fost înregistrată în 27 februarie 2018.

Concret, în şedinţa din 19 februarie 2018, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins o plângere a Inspecţiei Judiciare, ce făcea referire la faptul că unele obiecţiuni privind controlul la DNA nu au fost luate în considerare.

Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare acuză, în plângerea depusă Consiliului, că „aprobarea parţială a obiecţiunilor formulate de către DNA şi excluderea din conţinutul raportului de control a aspectelor care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare, precum şi a unor constatări efectuate de către inspectori judiciari sunt nelegale (…) Cenzurarea, în modalitatea reţinută prin Hotărâre, a dreptului factorilor de conducere de a-şi exprima părerea în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art 64 alin. 6 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspoecţia Judiciară este de naturăă a aduce atingere independenţei acestora”, se arată în documentul postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.