Procurorul-şef adjunct al Secţiei de anchetare a magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Adina Florea, a declarat că mai mulţi procurori din DNA Oradea au fost chemaţi la audieri, miercuri, la Secţia pentru anchetarea magistraţilor din Parchetul General, în urma înregistrării apărute în care se vorbeşte de „liniştirea” judecătorilor.
Avocatul Răzvan Doseanu a publicat o înregistrare audio a unei şedinţe a DNA Oradea din ianuarie 2018, despre care spune că nu ştie dacă e autentică. În înregistrare se vorbeşte de urmărirea penală a unor judecători ca să intre „frica în ei”. Avocatul susţine, pe site-ul casei de avocatură pe care o reprezintă, că a primit înregistrarea anonim şi dă numele celor care ar fi participat la şedinţa DNA Oradea, spunând că le recunoaşte vocile personal. Astfel, el îi nominalizează pe procurorii Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Ciprian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian, de la DNA Oradea.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, referitor la înregistrarea de la DNA Oradea, că probabil vor fi luate măsuri, precizând că partea rea a apariţiei unor astfel de înregistrări este că „actul de justiţie se abordează în acest fel, în mod absolut contrar legii”.
Conducerea DNA a anunţat, sâmbătă, că se delimitează de orice act al personalului care încalcă normele legale sau codul deontologic al magistraţilor şi a precizat că a solicitat note explicative DNA Oradea în urma publicării unei înregistrări în care se vorbeşte de „liniştirea” judecătorilor.
În cadrul înregistrărilor sunt menționați și judecători din cadrul Curții de Apel Cluj.
„Eu știu că la Cluj sunt vreo șase-șapte judecători foarte buni. Pe asta oricum o exclude… pe Morar asta…Asta are niște probleme psihice grave. Deci Morar iese. I-au descoperit acuma un dosar pe Cameră preliminară de trei ani?! Deci îi 100 %… Pușcaș… dosar cu judecători, ținut la motivare un an jumate, deci … 100% îi dă oricum o sancțiune, ori o mută, ori… ori o pensionează… ( ambiental: „Poate o mută la Oradea”; (râd toți) Hahahaha să facă echipă cu Pătrăuș”.
Dosar pe Cameră Preliminară de 3 (trei) ani, duce la SUSPICIUNEA REZONABILĂ că în economia cauzei se aşteaptă împlinirea unor alte termene din alte cauze intersectate cu aceasta, şi care, este posibil să fi fost soluționate cu Suspendare (a executarii pedepsei dar cu Termen de încercare) ori s-au soluționat cu NUP sau Clasare. Trebuie verificat.