Procurorul General al Romaniei, acuzata de furt intelectual

Dupa scandalul care a dus la demisia fostului Ministru al Educaţiei Ioan Mang, inca o acuzaţie de plagiat este pe cale sa revolte opinia publica. Procurorul General al Romaniei, Laura Codruţa Kovesi este acuzata de catre Grupul de Investigatii Politice (GIP) ca ar fi dat copy-paste in lucrarea sa de doctorat, acuzaţii pe care insa le respinge, printre „lucrarile” din care se presupune ca ar fi copiat numarandu-se şi referate pentru liceu.

Acuzata ca ar fi „furat” din lucrari de liceu

Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a fost acuzata de catre de mai multe organizaţii, printre care şi Grupul de Investigatii Politice (GIP) condus de Mugur Ciuvica, ca ar fi copiat mai multe pasaje pentru lucrarea dansei de doctorat din alte lucrari de specialitate, precum şi din de pe internet. Acuzaţia de plagiat este cu atat mai mult de penibila, cu cat, conform unor surse,  unele dintre sursele din care se presupune ca ar fi copiat sunt destinate elevilor de gimnaziu sau de liceu. Astfel, lucrarea de doctorat pentru care Kovesi ar fi primit calificativul de magna cum laude ar fi fost “inspirat” din diverse referate menite elevilor şcolari, acestea putand fi consultate la adresele http://www.referate-scolare.ro/, http://www.referat.ro/, http://6profu.ro sau http:// facultate.regielive.ro şi aşa mai departe. „Lucrarea Codruţei Kovesi este un plagiat incepand chiar de la prima propoziţie", sustin organizatiile. "Aceasta reproduce cuvant cu cuvant, fara sa citeze, prima fraza din studiul Lupta societaţii organizate impotriva criminalitaţii organizate publicat de Col. (r) prof. dr. Ion Dragoman şi Drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea in Buletinul Universitaţii Naţionale de Aparare „Carol I" in nr. 2 din 2007, cu patru ani inainte ca Laura Codruţa Kovesi sa-şi susţina teza de doctorat", au declarat reprezentanţii Grupului de Investigaţii Politice.
Potrivit probelor aduse in favoare acuzarii, „GIP a transmis documentele care demonstreaza plagiatul Laurei Codruţa Kovesi Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) si Universitaţii de Vest din Timişoara. Potrivit articolelor 20, alineatul 3, articolului 50, alineatul 2 si articolului 69 alineatul 2 din Codul studiilor universitare de doctorat si potrivit articolului 170, alineatul 1 din Legea 1/2011 a educatiei nationale, titlul de doctor al Laurei Codruta Kovesi trebuie retras, iar aceasta trebuie sa raspunda in fata legii". Aceeaşi organizaţie a reclamat plagiatul şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituţie la care a apelat şi procurorul general pentru a-şi apara reputaţia.

Kovesi neaga totul şi il citeaza pe Mateuţ

Laura Codruţa Kovesi a negat acuzaţia ca lucrarea sa de doctorat ar avea unele pasaje copiate, aratand ca este victima unui complot pe fondul recentelor evenimente de pe scena politica. "GIP (Grupul de investigaţii politice – nr)  incearca sa exploateze momentul mediatic marcat de controversele asemanatoare din ultima perioada şi ne delimitam de tentativele de a atrage Ministerul Public in controverse care nu au legatura cu activitatea judiciara" a declarat Kovesi. Aceasta a aratat faptul ca teza sa de doctorat cu titlul "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal" are bibliografia bine inspirata, ofera informaţii despre toţi autorii şi lucrarile citate, iar caracterul de noutate şi valoarea ştiinţifica a lucrarii au fost constatate de catre comisia de doctorat din cadrul Universitaţii de Vest din Timişoara. De aceeaşi parere este şi profesorul . dr. Viorel Paşca, indrumatorul tezei de doctorat a procurorului general al Romaniei Codruţa Kovesi, care a declarat ca definiţiile date in acte normative, in texte juridice, nu inseamna plagiat, precizand ca lucrarea procurorului general a fost verificata. Conform metodologiei, lucrarea a fost postata pe site-ul instituţiei organizatoare, iar susţinerea lucrarii a fost publica, potrivit comunicatului.
Procurorul general precizeaza ca lucrarea conţine, ca orice teza de doctorat, stadiul cercetarilor in domeniu pana in momentul inceperii cercetarii ştiinţifice propriu-zise şi pe tot timpul cercetarii ştiinţifice, iar lucrarile studiate sunt citate ca bibliografie, fara o trimitere expresa. De asemenea, stadiul cercetarii in domeniu nu se menţioneaza in totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai in cazul definiţiilor ce aparţin in exclusivitate unui anumit autor. "Teza cuprinde un numar de 444 pagini, iar pasajele la care se refera articolul reprezinta aspecte de generalitate, nu de conţinut. Volumul de informaţie pe care il cuprinde teza poate duce la apariţia unor erori materiale de dactilografiere, chiar şi privind numele unor autori. Totodata, unele fragmente presupus a fi citate fara indicarea sursei se regasesc in numeroasele articole privind combaterea criminalitaţii organizate la care am fost autor sau coautor şi care au fost publicate anterior anului 2005, indicate in CV-ul publicat de 6 ani pe site-ul MP. Unele dintre aceste articole sunt citate, la randul lor, in lucrarile la care face referire articolul", transmite Kovesi.
In aceeaşi ordine de idei, procurorul general a aratat in apararea sa ca lucrarea sa de doctorat nu işi insuşeşte metodologii ştiinţifice ale altor autori, iar lucrarile indicate in cuprinsul tezei sunt menţionate ca sursa bibliografica. "Spre exemplu, in cuprinsul articolului se face trimitere in mod repetat la lucrarea autorilor Gheorghiţa Mateuţ şi colaboratorii, cu titlul "Traficul de fiinţe umane. Infractori, victima, infracţiune" – despre care se susţine ca nu ar fi fost menţionata, deşi este citata in cuprinsul tezei de doctorat la paginile 222, 225, 224, 234, 240, 260, 273, 274, 278, 282, 284 şi 290. Pe de alta parte, in situaţiile in care acelaşi citat al unui autor se regaseşte atat in teza de doctorat, cat şi in alta lucrare, a fost citat doar autorul iniţial, potrivit normelor uzuale de redactare a lucrarilor ştiinţifice", a aratat Laura Codruţa Kovesi. In plus, aceasta a declarat ca este imposibil ca lucrarea sa sa fie un fals pentru simplul fapt ca unele definiţii sunt asemanatoare, din moment ce pasajele respective reprezinta in fapt definiţii ale infracţiunilor care se regasesc in texte legale şi in convenţii internaţionale, ori evoluţii ale infracţionalitaţii prezentate in rapoartele de activitate ale structurilor Ministerului Public.
De amintit este faptul ca nu in urma cu mult timp, tot in urma unei acuzaţii de plagiat, fostul ministru al educaţiei, Ioan Mang a fost nevoit sa demisioneze din funcţie la doar o saptamana de la numire, imediat dupa ce presa a dat publicitaţii mai multe documente şi probe doveditoare in acest sens. Pe langa interesul opiniei publice din ţara, scandalul care l-a avut ca protagonist pe fostul ministru a fost urmarit şi de catre presa internaţionala, care au descris astfel nivelul la care se afla invaţamantul şi cercetarea din Romania. "Noul Guvern al Romaniei a fost afectat de un scandal, saptamana trecuta, ministrul Educaţiei şi Cercetarii, Ioan Mang, fiind acuzat de plagiat in cel puţin opt dintre lucrarile academice. Scandalul i-a consternat pe mulţi cercetatori romani, care deja sunt suparaţi ca noul Guvern de centru-stanga ar putea anula unele dintre reformele energice adoptate de fosta coaliţie de centru-dreapta pentru imbunataţirea lentului sistem de cercetare", subliniaza o prestigioasa revista britanica.

Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.