Astăzi va avea loc evenimentul de prezentare al bilanțului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. La această întâlnire sunt așteptați să vină Procurorul General al României, Augustin Lazăr și Laura Oprean, prim adjunct al procurorului general al României. Parchetul Curţii de Apel Cluj este una dintre cele mai mari unităţi de parchet din România. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj îşi exercită competenţa teritorială asupra a patru judeţe din România, respectiv judeţele Cluj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, judeţe ce au o populaţie cumulată de 1.680.374 locuitori , reprezentând 8,35% din populaţia României, respectiv o suprafaţă de 22.197 kmp reprezentând 9,31 % din suprafaţa României.

1 COMENTARIU

  1. Trei informaţii e necesar a le cunoaşte pentru a forma o mai obiectivă părere despre falsa activitate a acestei aşazise instituţii: 1. Numărul dosarelor clasate prin ordonanţă sau prin rezoluţie motivată dată de procuror, înfrânând practic promovarea procesului penal spre instanţă, 2. Numărul şi obiectul autosesizărilor Parchetului Cluj 3. Numărul şi culoarea batistelor destinate acoperirii ţambalelor ? Stingerea totală a cercetării penale se poate face prin „interpretarea” că mai mulţi învinuiţi primesc nume generic A.N., autor necunoscut ? Dacă în unele dosare numele sunt indicate precis, atunci simpla înlocuire a numelor indicate precis cu A.N., duce la suspiciunea rezonabilă si întemeiată că favorizarea are loc, iar la masa credală se completeaza încă un tacâm. Poate vor fi spuse cu tergiversare şi doua snoave din arta tragerii de timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.