Fostul procuror DNA Mircea Negulescu, zis „Portocală”, continuă acuzaţiile în seria de interviuri pentru Realitatea PLUS. Acesta susţine că Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI, şi şeful SRI Prahova, Sabin Iancu, ar fi intervenit la instanţă pentru a împiedica arestarea unui om de afaceri. Negulescu mai susţine că Florian Coldea ar fi mers personal la Ambasada Franţei, unde s-a întânit cu ofiţeri de informaţii, pentru a le garanta că omul de afaceri nu va fi arestat. Aceştia ar fi vorbit şi despre Clotilde Armand, mai susţine Negulescu.

Florian Coldea a declarat, săptămâna trecută, când a fost audiat la Secția Specială, că nu-l cunoaște pe Mircea Negulescu și nu a vorbit cu el, nici în privat, nici în interes profesional.

“Am subliniat, deja, că tot ce s-a întâmplat la Secția pentru Investigarea infracțiunilor din Justiție, referitor la citarea dl. Coldea și a dl.Sabin Iancu (șeful SRI Prahova – N.R.) este o mascaradă și o să vă explic de ce cred asta. (..) Din punctul meu de vedere, atât Coldea, cât si Iancu ar trebui chemați în altă parte, unde să dea declarații amănunțite în legătură cu implicarea domniilor lor în dosarul Apa Nova și în ceea ce îl privește pe omul de afaceri Ovidiu Semenescu. (…) Dacă în momentul reținerii acestuia dânsul s-a prezentat la Ambasada Franței, unde a luat legătura cu doi ofițeri de informații ai statului francez, cărora le-a garantat că Semenescu nu va fi arestat.

Fostul procuror a invocate și succesiunea evenimentelor după ce colegii săi de la DNA Ploiești, care instrumentau dosarul, au cerut arestarea omului de afaceri Semenescu.

“L-au propus spre arestare la Tribunalul Prahova. În mod surprinzător, deși am înțeles de la colegii mei că probele erau pertinente și concludente și dovedeau activitatea infracțională a lui Semenescu pe teritoriul României, judecătorii au propus plasarea omului de afaceri în control judiciar. Din câte pot să bănuiesc, singura persoană care putea să discute cu judecătorii era Sabin Iancu, el avea o relație apropiată cu mai multi judecători, atât de la Tribunalul Prahova, cât și de la Curtea de Apel Ploiești. Colegii mei, care au muncit mult, erau atât de supărați pe situație, încât au continuat și au făcut contestație. La Curtea de Apel s-a întâmplat același lucru.”
Mircea Negulescu este convins nu numai că fostul șef SRI a discutat cu judecătorii prahoveni, ci și că le-a transmis, într-un fel sau altul, “directivele” pe care le primea de la Florian Coldea. „Relatia dintre Coldea și Sabin era foarte strânsă, vorbeau noaptea despre situația lui Sebastian Ghiță Lucrurile sunt complicate, dar cred că se poate dacă dl.Coldea a fost în Ambasada Frantei de la București. (…) Nu știu interesele cărui stat le serve, dar eu, analizând așa lucrurile și cunoscând relația special pe care o avea Coldea cu Sabin, mă refer la telefonul pe care I l-a dat la ora 23:00, în ziua în care a fost chemat Ghiță să dea declarațiila la DNA Prahova, cred că Sabin Iancu i-a contactat pe judecătorii respective și le-a indus o stare de temere care să-i determine să ia o altă măsură decât arestarea preventive a lui Semenescu.”

Negulescu a explicat și cum sențința mai blândă dată de prima instanță s-a păstrat și după contestare. “Ce nu știți dvs. este că Sabin Iancu avea o relație destul de apropiată cu judecătorii de la Tribunal, de la Curtea de Apel Ploiești, s-au văzut atât în context profesional, dar și la chermeze. Deci avea posibilitatea să influențeze o soluție pe care judecătorii ar fi putut să o dea în dosarul Apa Nova.”

Fostul procuror DNA a sugerat și ipoteza că Semenescu era doar un pion și că intervenția lui Florian Coldea avea o miză mult mai mare. Negulescu a evitat să comenteze dacă George Maior (directorul SRI la vremea respectivă) știa sau era implicat în demersurile lui Coldea. În schimb, un alt nume surpriză a fost pomenit în contextul respectiv.

“La momentul întâlnirii care a avut loc la sediul Ambasadei Frannței s-a discutat ceva și despre doamna Clotilde Armand. Nu șiu de ce, știu doar că au fost astfel de discuții. (…).”

Reporter (Bogdan Muzgoci): Semenescu controla o companie în care era acționariat francez. Se discuta despre doamna Clotilde Armand în prezența a doi ofițeri?

Negulescu: S-a discutat despre dl.Semenesc, după care au purtat discuții și în legătură cu doamna.

Reporter (B.M.): Păi doamna ce legătură avea? Lucra pentru statul francez cumva, că nu înteleg?!

Negulescu: Dl. Coldea poate să spună lucrurl ăsta?
Reporter (B.M.): Adica discutau spionii între ei despre alți spioni? S-au vehiculat și informații referitoare la cui îi spunea dna. Clotilde Armand “Să trăiți!”.(…) Deci vreți să spuneți că dl. Coldea știe, pe de-o parte, că s-a pus batista pe țambal, în acest caz, iar pe de altă parte mai știe și pentru cine lucreaza Clotilde Armand?1

Negulescu: Nu pot eu să-l întreb, că nu am nicio calitate să-l întreb eu pe Florian Coldea, bănuiesc că poate fi întrebat de organelle abilitate..

Reporter (B.M.): Deci dl. Coldea știe cine e doamna Clotilde Armand? Și pentru cine lucrează?

Negulescu: Bănuiesc că da. În ultima perioadă, am înțeles, tot de la emisiuni de la dvs, că Florian Coldea solicita ofițerulilor din subordine să culeagă date și informații în legătură cu toți magistrații, judecătorii și procurorii, ceea ce eu chiar cred. Sabin Iancu, cu care aveam o relație apropiată, (…) prin intermediul meu a ajuns într-un cerc de magistrați din Prahova, i-a cunoscut poate mai bine decât ar fi normal pentru un șef de direcție județeană de informații. Bănuiesc că nu dorea să-I cunoască așa, de drag, culegea date și informații pentru ca la un moment dat să-I compromită, să-i controleze, nu? Nu vreau să dau numele lor, nu are niciun rost, oamenii sunt încă în funcții”.

(..)

Reporter (B.M.): Revin la Clotilde Armand. Care sunt bănuielile în legătură cu ea? Ce calitate avea?
Negulescu: Bănuiesc că statul francez avea niște interese referitoare la doamna respectivă. Altfel, nu se discutau situațiile referitoare la ea în Ambasada Franței la București.“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here