Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de ”Portocală” a fost arestat, a anunțat Antena3. Negulescu a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, fiind considerat unul dintre cei mai corupți procurori din România.

Mircea Negulescu a fost arestat după ce a fost acuzat că, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi ”ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane”.
De asemenea, Negulescu ar fi ”realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”.

Mai exact,el a forțat mai mulți martori să dea declarații false, astfel încât să poată acuza de evaziune fiscală o anumită persoană, conform Parchetului General.

Dosarul a fost judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru faptele sale, lui Negulescu i s-a interzis să-și exercite funcția de procuror

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here