Un senator al puterii din Cluj se plânge de calitate produselor româneşti în cadrul unei interpelări. Alexandru Cordoş, senator social-democrat, scrie în textul său că produsele sunt pline de chimicale şi că unele articole nu au o calitate superioară.

„În ultimul timp, rafturile magazinelor s-au umplut cu produse alimentare şi băuturi ieftine. Numai că, avertizează specialiştii, calitatea acestora este îndoielnică. Produsele care se vând în vrac la preţuri mici pot conţine chimicale dăunătoare sănătăţii. Un astfel de exemplu sunt vinurile ieftine.

De asemenea producătorii particulari pentru a nu pierde culoarea, mirosul şi gustul produselor, adaugă diferite chimicale. Problema nu o reprezintă adaosul, ci faptul că nu se respectă dozajul şi etichetarea corectă.

Nici produsele din import nu au întotdeauna o calitate bună. Chiar dacă sunt îmbuteliate, împachetate sau protejate în diferite ambalaje, aceasta nu reprezintă o garanţie că au o calitate superioară.

Consumul de produse alimentare care au o calitate îndoielnică se răsfrânge în mod grav asupra organismului. Specialiştii susţin că, pe lângă problemele care pot surveni la nivelul sistemului digestiv, se poate ajunge la ciroze, cancer şi afecţiuni ale sistemului nervos.

Domnilor miniştri, având în vedere cele prezentate vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi preciza ce programe comune aveţi în vedere pentru a asigura atât calitatea produselor consumate cât şi sănătatea consumatorilor?” , întreabă Cordoş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.