Vineri, 11 iunie 2021, Consiliul Superior al Magistraturii a informat că membrii comisiei de selecție au decis, pe baza punctajelor obținute de candidați la proba interviului, nominalizarea prof. univ. dr. Ion Gâlea pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene.

Propuneri de rezervă:
– Diana Bulancea
– Răzvan-Horațiu Radu

Vineri, 21 mai 2021, Uniunea Naţională a Barourilor din România a informat că întrunesc condițiile de participare la interviu următorii candidați:

1. Diana BULANCEA
2. Cristina BUTACU
3. Dragoș Alin CĂLIN
4. Andreia Liana CONSTANDA
5. Ionuț DRĂGAN
6. Andrei Ionuț FLOREA
7. Ion GÂLEA
8. Maria MARCU
9. Iulia MOTOC
10. Cristian Daniel OANA
11. Răzvan-Horațiu RADU
12. Mihaela TOFAN
13. Raluca-Ecaterina TOMA
14. Andreea-Livia TURCULEANU TROANȚĂ REBELEȘ

Luni, 19 aprilie 2021, Ministerul Justiției a informat că unul dintre cele două posturi de judecător român la Tribunalul Uniunii Europene se vacantează începând cu data de 7 octombrie 2021.

În acest context, România este invitată să transmită o propunere pentru postul vacant de judecător până la finalul lunii iunie 2021. Mandatul de judecător pentru care se va transmite propunerea rezultată din prezenta procedură de selecție va acoperi perioada 7 octombrie 2021 – 31 august 2022.

Condițiile și modalitatea de numire a judecătorilor la Tribunal sunt prevăzute de art. 254 și 255 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și de prevederile corespunzătoare din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Potrivit art. 254 TFUE, membrii Tribunalului sunt aleși dintre persoane care oferă depline garanții de independență și care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcții jurisdicționale. Aceștia sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de șase ani, după consultarea comitetului prevăzut la art. 255 TFUE.

Potrivit art. 4 din Titlul I al Protocolului nr. 3 privind Statutul CJUE, judecătorii nu pot exercita nicio funcție politică sau administrativă. Aceștia nu pot exercita nicio activitate profesională, fie că este sau nu remunerată, în afara cazului în care Consiliul, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepțional. La instalarea în funcție, judecătorii își iau angajamentul solemn de a respecta, pe durata funcției lor și după încetarea acesteia, obligațiile care decurg din această funcție, în special îndatoririle de a da dovadă de onestitate și de discreție în acceptarea anumitor poziții sau avantaje, după încetarea funcției lor.

La data de 7 aprilie 2021 a fost aprobată de către Guvernul României, prin memorandum, Procedura pentru desemnarea candidatului României pentru funcția de judecător la Tribunalul Uniunii Europene (denumită, în continuare, Procedura).

Sursa: juridice.ro

Citește și: Lege care nedreptățește copiii pentru faptele părinților

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.