Curtea de Apel Cluj a stabilit că profesorul Ioan Ardelean de la UTCN Cluj trebuie să execute pedeapsa la închisoare pentru că a primit de la studenți. El a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, fiind prins în flagrant.

În septembrie 2017, în biroul cadrului didactic de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro, în bancnote de câte 50 de euro, şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.

În fața ofițerilor DGA, profesorul a recunoscut că studenţii i-au lăsat bani, afirmând că i-a ajutat şi i-a consultat în diferite ocazii. Inițial, Ardelean a fost condamnat la trei ani cu suspendare, însă Curtea de Apel Cluj (CAC) a admis apelul procurorilor, depus în octombrie 2020, iar pedeapsa acestuia a fost dată cu executare.

”Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 295 din data de 12 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 28.01.2021. Desfiinţează sentinţa penală nr. nr. 295 din data de 12 octombrie 2020 cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului A.I. şi cu privire la dispoziţiile privind confiscarea specială şi confiscarea extinsă.

Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite, menţine pedeapsa de trei ani închisoare aplicată inculpatului A.I. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi dispune executarea acesteia în regim de detenţie.

Dispune confiscarea specială de la inculpatul A.I. a sumelor de 1.050 lei şi 1.900 de euro dobândite prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Dispune confiscarea extinsă de la inculpatul A.I. a sumei de 11.750 de euro. Desfiinţează în totalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 28.01.2021. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate”, se precizează în decizia Curții de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.