Ioan Abrudan este abonat la notele de plată a universităţile de stat, încasând bani de la zece universităţi. Suntem foarte curioşi la câte dintre cursurile acelor facultăţi ajunge celebrul prorector la UTCN sau îşi trimite asistenţii mult mai prost plătiţi. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureş, Universitatea Oradea, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi şi Universitatea din Petroşani. De la toate aceste universităţi, prorectorul a obţinut în total 171.020 de lei. Chiar dacă Ioan Abrudan a avut curajul să-şi treacă toate aceste venituri pe declaraţia de venit, el nu şi-a trecut veniturile soţiei, încălcând astfel Legea 144/2007, republicată. Astfel, veniturile soţiei prorectorului din activitatea de persoană fizică autorizată şi din meditaţii la limba engleză sunt clasificate sub denumirea de “conform fişei fiscale 200.” Cam ilegal, domnule prorector, dar sperăm că intenţia nu este una de a ascunde veniturile din “meditaţii”, că acestea nu pot fi foarte mari.
Mircea Petrina, prorector la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, are un salariu de 136.718. Acesta mai are acţiuni la firma Bogart Construct, deţinută de fiul acestuia, Bogdan Petrina. Afacerile cu statul se fac în familia Petrina. Cel mai mare contract pe bani publici din judeţ, construirea stadionului municipal din Cluj-Napoca, a fost câştigat prin licitaţie de către firma celor doi Petrina, Bogart Construct, dar şi de universitatea unde Mircea Petrina este prorector, UTCN. Atât Bogart, cât şi universitatea se vor „înfrupta” din cele 27,5 milioane de euro, valoarea contractului pentru construcţia stadionului, fără să punem la socoteală actele adiţionale.
Venituri în familie la instituţiile de stat
Aurel Vlaicu, prorector, are un venit cu adevărat „grosolan” de 138.141. Dacă la Universitatea Babeş-Bolyai am întâlnit numeroase cazuri de soţ şi soţie care lucrează în interiorul aceleiaşi instituţii sau chiar la două unităţi de stat împreună, şi la Universitatea Tehnică se întâmplă aceiaşi schemă. Soţia lui Aurel Vlaicu ocupă funcţia de lector şi a încasat venituri de 35.243 din acelaşi loc ca şi soţul ei. Desigur, Aurel Vlaicu a mai obţinut şi 14.660 de lei de la ARACIS şi 2.195 de lei pentru că a fost membru în comisia de doctorat a Universităţii Transilvania din Braşov. În total, familia Vlaicu a obţinut de la stat venituri de 190.239 de lei.
Marina Dana Topa, decan la Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din cadrul UTCN, a avut venituri de 78.299 lei. Familia Topa este un alt exemplu al “rubedeniilor” din UTCN, iar soţul Marinei Dana Topa, Vasile Topa, a încasat de al aceaşi instituţie superioară de învăţământ 96.519 lei.
Prorectorul Tiberiu Rusu a avut un salariu de doar 187.235. Ne mirăm dacă un prorector se poate descurca într-un an de zile cu un asemenea venit şi nu ar merita o reducere a salariului de măcar 25% cât propune guvernul Boc. Numai dacă veniturile acestui bugetar ar fi reduse, s-ar face o economie la bugetul de stat cu 46.808 lei, ceea ce reprezintă un număr de 78 de salarii minime pe economie. Salariu de profesor universitar cu tot cu sporuri se ridică la suma de 69.913, indemnizaţia de conducere este de 9.408 de lei, din plata cu ora a încasat 7.023 de lei, contractele de cercetare ştiinţifică i-au adus în buzunar 72.090, iar pentru coordonarea şi inspecţiile de grad 1 la colegiile tehnice şi grupuri şcolare a fost remunerat cu 14.480 de lei. S-ar părea că modelul lui Ioan Abrudan este urmat şi de colegul său, Tiberiu Rusu, care are venituri din şapte instituţii de stat. În afară de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde ocupă funcţia de prorector, Tiberiu Rusu a mai încasat bani şi de la alte instituţii de învăţământ superior de stat: Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea din Petroşani, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea din Bacău, Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureş, dar şi de la comisia ARACIS. Astfel, veniturile prorectorului din bani publici se ridică în total la aproape 2 miliarde de lei vechi. Nu vi se pare că un salariu de profesor poate care se ridică la valoarea de 196.322 de lei într-un an chiar ar merita redus cu 25 de procente?
Abrudean Mihail, prorector în cadrul UTCN, are un venit nesimţit de 140.338. În fiecare lună, prorectorul universităţii a avut venituri de peste 110 milioane de lei vechi.
Un secretar ştiinţific la Universitatea Tehnică are un salariu anual de 101.589 lei. Acesta este cazul Lucia Daniela Manea, care are venituri din „salariu profesor universitar”, „comisie de doctorat”, „îndemnizaţie de conducere”, „contracte de cercetare”, „inspecţii de grad” şi „contracte de cercetare”.
Decanul Petru Berce nu respectă legea 144/2007, republicată, deoarece în declaraţia sa de avere îşi ascunde veniturile sub sintagma “conform fişei fiscale”, deşi venitul său ar trebui să fie unul public.
Nicolae Burnete are o atitudine şmecheră, el depundându-şi declaraţia de avere la serviciul personal. Astfel, în declaraţia de avere în dreptul veniturilor scrie “conform statelor de plată de la Serviciul de Salarizare al UTCN”, deşi legea susţine că toate veniturile trebuie declarate în declaraţia de avere.
Decanul Facultăţii de Instalaţii, Badea Gheorghe, a avut o leafă de-a dreptul “grosolană” de 91.182.
Mihai Iliescu , decan la Facultatea de Construcţii din Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a avut un venit fix de 100.000 de lei. Nici mai mult nici mai puţin de 1 miliard de lei vechi a încasat decanul, clasând salariul său
Radu Vasile Ciupa, având funcţia de Decan la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, a încasat un salariu “nesimţit” de 110.948.
Decan “pro bono”
Adriana Matei, decanul Facultăţii de Arhitectură din cadrul Universităţii Tehnice, nu şi-a declarat niciun venit de la UTCN, ci doar suma de 10.000 de lei de la Universitatea din Oradea. Ne miroase doar nouă a fals în declaraţii sau şi procurorii DNA simt acest miros? Sau poate Adriana Matei ocupă funcţia de decan “pro bono.”
Directorul Oficiului de Consiliere şi Orientare în Carieră, Marcel Popa, a încasat venituri de 88.189 de lei.
Liviu Morar, directorul Departamentului pentru Educaţie Continuă şi Studii Academice Postuniversitare, a avut doar 114.606 de lei. Ne gândim dacă s-a descurcat anul trecut cu un venit aşa de minor, şi dacă nu chiar merită guvernul Boc să-i taie “leafa” cu măcar 25%.
Marius Bulgaru, directorul departamentului pentru asigurarea calităţii, a avut un venit de 83.548 lei. Putem doar să sperăm că o anumită calitate o au şi alte salarii din cadrul UTCN şi nu sunt total disproporţionate.
Gheorghe Lazea, directorul şcolii de doctorat din cadrul Universităţii Tehnice, a încasat un salariu “nesimţit” de 83.949 de lei.
Prodecan la UTCN, Dănuţ Julean, are un venit de 77.960 de la Universitatea Tehnică, iar fiul său are bursă de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior.
Diana Ioana Popescu, prodecan la Facultatea de Construcţii şi Maşini, a avut un venit grosolan de 84.962.
Liviu Ioan Vaida, prodecan la universitate, a avut un venit nesimţit de 94.968 de lei.
Valer Miclea, prodecan la Facultatea de Ştiinţe şi Ingineria Materialelelor, este şi el abonat la salariile de la trei instituţii superiaore de învăţământ de stat. De la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureş şi Centrul Naţional de Management Programe încasează 74.655 de lei.
Ilegalitatea formulei “conform fişei fiscale”
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Integritate au făcut pe 11 februarie 2010 anumite precizări în ceea ce priveşte declaraţiile de avere. “Conform prevederilor Legii nr. 144/2007, republicată, declaraţiile de avere şi de interese trebuie completate la toate rubricile prevăzute de formular. Astfel, Anexa I, secţiunea VII din O.U.G. nr. 14/2005: „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat (potrivit art. 41 din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare)” prevede la ultima rubrica obligativitatea declarării „venitului anual încasat”, pe categorii de venituri. Prin urmare, completarea declaraţiilor cu menţiunea „conform fişei fiscale” este incorectă şi contravine spiritului Legii 144/2007, republicată. Chiar şi în ipoteza ataşării unei copii a fişei fiscale, rezolvarea nu este cea legala, ea contravenind exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice în condiţii de transparenţă.
Tiberiu Hrihorciuc
De cine ti-ai gasit si tu sa te leg? de profesorii de la UTC-N, care este poate singura universitate din Cluj care chiar se dedica educatiei? Ei sunt cei care au 80% locuri la buget si 20% taxa. Ei nu sunt industrie. Sunt singurii care cat decat investesc in cercetare si chiar le pasa de noi cei care mergem la scoala. Ziceti ca au salarii mari, dar nu va ganditi ca stau de dimineata pana seara in universitate si lucreaza? Si daca stai sa te gandesti, cat de mare e salariul? Nu cumva distinctia de profesor universitar e cea mai inalta distinctie pe care un individ o poate avea in viata? Sunt oameni care au muncit pentru acesti bani. Acuma ca e criza, voi toti speculati si anchetati pe toti cei care castiga mai mult de 1000 RON pe luna. Dar aici, ati cam gresit. Cine esti tu, ziarist necunoscut, sa spui ca sunt nesimtiti oameni precum Radu Munteanu sau Abrudan? Zici ca ia bani de la 10 universitati, dar stii pentru ce ii ia defapt? Sunteti un ziar pus pe scandal tot timpul. M-am convins demult sa nu mai cred variantele voastre
cred ca ar trebui verificate pozele postate ca imagini la acest articol
Munteanu,Petrina,Abrudan si compania sint de fapt niste securisti travestiti in asa-zisi ,,universitari” care au grija de ,,studentul” care a postat mai sus sa devina un imbecil pe masura ,,profesorilor”. Mai ,,studentule” meserie n-o sa inveti pina-i pula pe pamint cu acesti securisti,meseria se invata cu sacrificii pe santiere.
ma pish pe ei
SI EU