Ministerul Educației a comunicat Inspectoratelor Școlare că fiecare instituție de învățământ preuniversitar trebuie să numească o persoană care să programeze profesorii pe platforma campaniei de vaccinare, astfel încât aceștia să poată fi vaccinați.

Profesorii, însă, au cam rămas neprogramați. Unele persoane susțin că au fost anunțate de acest demers într-un moment în care locurile pentru vaccinare erau deja ocupate.

„Având în vedere faptul că începând cu data de 17 decembrie 2020 a intrat în vigoare H.G. nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România, precum şi faptul că a fost deschisă Etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, care include populaţia cu grad de risc şi lucrătorii care desfăşoară activităţi în domenii-cheie/esenţiale, printre care personalul din unităţile şi instituţiile de învăţământ, vă solicităm să diseminaţi informaţiile către toate unităţile de învăţământ în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru asigurarea accesului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic la programul de vaccinare împotriva COVID-19.  

În acest sens, fiecare unitate de învăţământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unităţii de învăţământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate şi programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate”, a comunicat Ministerul Educaţiei, citat de Adevărul.

Fiecare instituţie de învăţământ superior va comunica Direcţiei Generale Învăţământ Universitar, până astăzi, ora 12.00, numele persoanei responsabile cu acţiunea de vaccinare, funcţia şi datele de contact ale acesteia, se mai arată în nota ministerului.   Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, susţine că au fost unele bâlbe ale autorităţilor care au dus, în final, la o oarecare blocare a accesului cadrelor didactice la vaccinare.

„Nu ştiu exact unde a existat disfuncţionalitatea, la Sănătate sau la Educaţie, dar urmarea este că profesorii nu au putut să se programeze la vaccinarea anti-COVID cu toate că şcoala bate la uşă. Există şi o problemă practică. 

Profesorii au cam rămas fără programări la vaccinare, deocamdată, iar parte din ei ne-au anunţat că nu merg la cursuri dacă nu sunt vaccinaţi. Şi nu sunt puţini, atenţie!

Cei care fac înscrierea trebuie sa aibă semnătură electronică, iar directorii nu au un astfel de instrument la îndemână. La nivelul şcolilor o astfel de semnătură electronică au numai contabilii, dar nu e treaba lor să facă aceste programări. Drept urmare, profesorii au cam rămas fără programări la vaccinare, deocamdată, iar parte din ei ne-au anunţat că nu merg la cursuri dacă nu sunt vaccinaţi. Şi nu sunt puţini, atenţie!”, a subliniat Simion Hăncescu, potrivit Adevărul.

Citește și S-a vaccinat cel mai bătrân gherlean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.