Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, luni, că profesorii care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora, prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar, nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, conform News.ro.

Tribunalul Covasna a cerut ÎCCJ să stabilească dacă în interpretarea Codului Muncii, a legii învăţământului preuniversitar și a legii educaţiei naţionale, profesorii care au un contract individual de muncă pe durată nedeterminată pentru funcţia de bază cu norma întreagă, cât şi un contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru activitatea prestată în regim de plată cu oră pot beneficia de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate, la încetarea contractului individual de muncă pe durată determinată.

  • „Admite sesizarea formulată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă în dosarul nr. 582/119/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă (…) stabileşte că: Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora prin cumul de contracte individuale de muncă la aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar nu beneficiază de concediu de odihnă plătit şi pentru timpul efectiv lucrat în regim de plată cu ora, respectiv de indemnizaţia aferentă zilelor de concediu de odihnă cuvenite şi neefectuate la încetarea contractului individual de muncă pe perioadă determinată”.

Hotărârea este obligatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.