Candidatul PMP la Primăria Cluj-Napoca, Fiţiu Avram, ecologist declarat, vine cu încă un proiect prin care își propune să contribuie la transformarea localităţii noastre într-un oraş verde sau, în mod ideal, în viitoarea capitală europeană verde, şi anume proiectul „bănci verzi”. Acesta are ca scop înfiinţarea unor contracte între Primărie şi băncile locale, prin intermediul unei politici publice, prin care clujenilor să li se poată acorda aşa-numitele „împrumuturi verzi”. Aceste tipuri de investiţii se acordă pentru proiectele care protejează mediul înconjurător, nepoluante şi care, în esenţă, merg pe o linie ecologică. Se doreşte reducerea nivelului de dioxid de carbon în timp, în Cluj-Napoca, iar pentru acest lucru, susţine candidatul PMP, sunt necesare astfel de inițiative.

Ideea din spatele proiectului a fost preluată de la orașele europene care au pus-o în practică de zeci de ani deja, iar în condiţiile în care ne aflăm astăzi în ceea ce priveşte starea mediului înconjurător, astfel de măsuri au ajuns o necesitate.

Ar putea o astfel de inițiativă să aducă foloase reale, în condiţiile în care deja există bănci care oferă credite pentru case eco? În ce fel aceste credite verzi susţinute de Primărie vor diferi de cele pe care le oferă deja unele bănci pentru astfel de investiţii ecologice?

Prin această politică publică, Primăria va suporta o parte din dobânzi, iar clujenii care vor dori să apeleze la un astfel de credit va trebui să dovedească faptul că investiţia respectă criteriile ecologice fixate. Înţelegem astfel că un asemenea proiect ar putea oferi şansa mai multor clujeni să primească un credit verde, cu dobânzi mai mici, şi ar încuraja localnicii să ia în calcul perspectiva de a alege alternativa ecologică pentru investiţia pe care intenţionează să o facă, fie ea construcţia unei case sau un alt tip de investiţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.