Florian Bodog, a pierdut unul dintre cele două titluri de doctor pe care le deținea. CNATDCU a stabilit că a plagiat mai mult de jumătate din conținutul lucrării de doctorat în Management, potrivit Cluj Capitala.

Bodog, ministru al Sănătății în funcție la acel moment, ar fi plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Management, intitulată „Managementul și marketingul unităților sanitare” şi susținută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca i-a oferit inițial un contract de profesor asociat fostului ministru al sănătății, Florian Bodog.

Rectorul Dana Buzoianu a revenit apoi asupra deciziei, după apariția informației în presă, scrie Libertatea.

Inițial, rectorul UMF Cluj, Dana Buzoianu, a spus că nu este nicio problemă cu această colaborare, pentru că lui Florian Bodog i-a fost retras doar unul dintre cele două doctorate, cel în medicină fiind în continuare valabil.

Confruntat apoi cu aspectul moral al situației, rectorul UMF Cluj a explicat că este criză de cadre didactice și a adăugat că va reevalua situația.

Prof. Anca Buzoianu, prima femeie rector din istoria UMF Cluj-Napoca -  Transilvania Reporter

Până acum, știți cum e și cu doctoratul ăsta, că și eu m-am interesat: are două doctorate. Și doctoratul retras e cel în economie, nu în medicină. În același timp, universitatea mea în acest moment nu are profesor la chirurgie plastică. E o chestie de utilitate, ca să zic așa. Datorită situației pe care ați menționat-o, probabil că nu o să-i mai oferim (n.r. – contract), deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”, a afirmat Dana Buzoianu.

UMF Cluj s-a răzgândit în cazul plagiatorului Florian Bodog: „Probabil nu o să-i mai oferim contract de profesor asociat” 1

„Am adresat o solicitare Universității de Medicină și Farmacie din Cluj, care din câte știu eu este aprobată, dar nu există deocamdată un contract de muncă semnat între mine și Universitatea din Cluj”, a spus Florian Bodog.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.