Piaţa farma locală este dominată de firme care aparţin unor profesori din Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea Tehnică, fii de politicieni şi antreprenori care joacă puternic.

 

Piaţa farmaceutică din Cluj-Napoca este împărţită între marile lanţuri de farmacii naţionale şi cele locale. Dacă toată lumea ştie despre branduri precum Catena şi Sensiblu, la nivel local există şi câteva firme locale care s-au dezvoltat enorm în ultimii ani şi au ajuns să facă o concurenţă serioară companiilor puternice din comerţul cu medicamente. Deşi majoritatea celor care au afaceri în acest domeniu spun că de fapt nu se fac bani din vânzarea cu medicamente, statisticile referitoare la cifra de afaceri şi profitul firmelor din sectorul farmaceutic spun cu totul altceva. Deşi au datorii, firmele locale au şi profit mare, mai ales în ultimii doi ani. Probabil, în acest domeniu, cel mai mult au de pierdut cei care au câte o singură farmacie.

 

Prodecan la UTCN Cluj, om de afaceri în domeniul farma

De departe, una dintre cele mai mari firme de pe piaţa farma din Cluj-Napoca este Remedium Farm SRL, care are 20 de farmacii plus comerţul online. Firma este deţinută de Viorica şi Ioan Gavrea, prodecanul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. Firma Remedium Farm a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 85 milioane lei, un profit de peste 4 milioane lei şi datorii de peste 36 milioane lei. În anul 2015, Remedium Farm SRL a avut o cifră de afaceri de peste 75 milioane lei, un profit net de peste 3,8 milioane lei şi datorii de 21,4 milioane lei.

Viorica Gavrea este asociat şi administrator şi la firma Remedium Distribution SRL, înfiinţată anul trecut, cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice şi medicale. Ioan şi Viorica Gavrea mai sunt asociaţi şi la Centrul Medical Sanocentrum SRL, având ca obiect de activitate asistenţa medicală generală.

 

Doi profesori de la UMF Cluj au 18 farmacii

Ducfarm a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani, are 14 farmacii în Cluj-Napoca, una în Turda, două în Zalău şi una în localitatea Hida. Lanţul de farmacii Ducfarm este deţinut de familiile Sandra şi Radu Gorcea şi Simona şi Radu Oprean. Simona Oprean este farmacist şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca, iar Radu Oprean este şi el farmacist, profesor universitar la aceeaşi instituţie de învăţământ şi director al Şcolii Doctorale din cadrul UMF Cluj-Napoca.

Ducfarm SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 125 milioane lei, în creştere cu 65% faţă de anul 2015. Profitul a fost de 5,2 milioane lei, dar are şi datorii de peste 45 milioane lei. Profitul înregistrat în 2016 este cel mai mare din ultimii zece ani de activitate a firmei. Numărul mediu de angajaţi a crescut de la 82 în 2015 la 127 în 2016.

 

Un fost rector UMF, a controlat mai multe farmacii

Farmacia Tesa SRL care era controlată de fostul rector UMF Cluj, Marius Bojiţă a fost radiată în anul 2015, când a înregistrat o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei şi o pierdere de aproximativ 700.000 lei. În acest moment, pe piaţa din Cluj există trei farmacii Tesa în Cluj-Napoca, acestea funcţionând sub brandul Ropharma. Ioan Ovidiu Nuţ, fostul administrator al Farmaciei Tesa SRL apare acum ca administrator al Monovia Medical SRL Braşov, alături de soţia sa, Carmen Monica Nuţ. Ropharma SA Braşov care deţine acum cele trei farmacii Tesa din Cluj-Napoca a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 341 milioane lei, în scădere faţă de anul 2015 şi un profit net de 7,2 milioane lei, în scădere faţă de anul 2015.

 

Napofarm, creştere spectaculoasă în patru ani

Napofarm SRL s-a înfiinţat în anul 2013 şi în doar patru ani a reuşit să deschidă opt farmacii în Cluj-Napoca. Firma are doi asociaţi, Ion Richard Mihalache şi Sebastian Iluţiu Bereş. Mihalache mai apare asociat şi în firma Rusav Farmacie SRL, care are ca obiect de activitate tot comerţul produselor farmaceutice. Anul trecut, Napofarm SRL a avut o cifră de afaceri de 13,8 milioane lei, un profit de 356.000 lei, dar şi datorii de peste 8,6 milioane lei. În 2015, cifra de afaceri a fost de 9,6 milioane lei, profitul de 188.000 lei, iar datoriile au fost de aproape 8,7 milioane lei.

Napofarm deţine şi farmacia Toma din Cluj-Napoca. De asemenea, Mihalache şi Bereş apar asociaţi şi la firmele care deţin farmaciile Sanliv, Rusav, Vinca, Napofarm Onco, Discovery Pharma.

elmafarm

Farmaciile fiului lui Gheorghe Funar

Elmafarm SRL deţine şi administrează patru farmacii în Cluj-Napoca, două în Floreşti, una în Viişoara, una în Luna şi două în Tritenii de Jos. Firma este a Elenei şi a lui Sabin Funar, fiul lui Gheorghe Funar, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca.

Elmafarm SRL a avut anul trecut o cifră de afaceri de 61,7 milioane lei, mai mare cu 77% faţă de anul anterior. Şi profitul net este în creştere. Dacă în anul 2015, firma avea un profit de 2,2 milioane lei, în anul 2016 a ajuns la peste 3 milioane lei. La fel ca şi în cazul Ducfarm, profitul de anul trecut este cel mai mare din ultimii zece ani.

Aldedra SRL are trei farmacii, toate pe strada Louis Pasteur şi aparţin Deliei Horge. Firma a fost înfiinţată în anul 2001. Dacă în 2005, Aldedra avea opt angajaţi, anul trecut numărul acestora a ajuns la 26. Potrivit datelor pe 2016, firma care deţine cele trei farmacii are o cifră de afaceri de aproximativ 12,4 milioane lei, un profit de aproape 117.000 lei şi datorii de 4,3 milioane lei.

 

Marile lanţuri naţionale, concurenţă pentru piaţa locală

Pe lângă firmele locale, pe piaţa farma din oraş există bineînţeles şi marile lanţuri naţionale, care deţin aproximativ 20% din acest sector.

Sensiblu are 11 farmacii în Cluj-Napoca şi este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma din România. S-a înfiinţat în 1997, anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 1,6 miliarde lei, un profit net de aproape 32 milioane lei şi datorii de 834 milioane lei. Cifra de afaceri şi profitul au fost în 2016 în creştere faţă de anul 2015 când cifra de afaceri a fost de 1,1 miliarde lei, iar profitul net de 31,2 milioane lei.

Catena, administrată de Facultas Plus Piteşti are peste 10 farmacii în Cluj-Napoca. Anul trecut a avut o cifră de afaceri de peste 10 milioane lei, un profit net de 225.000 lei şi datorii de peste 2,1 milioane lei. În anul 2015, Facultas Plus Piteşti a înregistrat o cifră de afaceri de 9,3 milioane lei, un profit de 159.000 lei şi datorii de 2,3 milioane lei.

Gedeon Richter din Târgu-Mureş se află pe piaţa locală de farma din Cluj-Napoca cu 13 farmacii, în Gherla are două farmacii, în Câmpia Turzii şi Săvădisla câte o farmacie. Firma din Târgu-Mureş a avut în anul 2016 o cifră de afaceri de peste 136 milioane lei şi un profit net de peste 7,2 milioane lei. Profitul Gedeon Richter a avut o creştere fabuloasă în anul 2016 faţă de anul 2015 când profitul a fost de 138.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.