Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj, aflată în subordinea Consiliului Județean, va avea un program special de lucru în zilele de 17 și 18 mai, pentru a facilita eliberarea actelor de identitate necesare participării la alegerile prezidențiale.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, ghișeele vor funcționa după următorul program:

  • Sâmbătă, 17 mai – între orele 08:00 – 16:00
  • Duminică, 18 mai – între orele 07:00 – 19:00 pentru depunerea documentelor în vederea eliberării actelor de identitate, respectiv între 07:00 – 21:00 pentru ridicarea actelor de identitate.

Cereri pentru eliberarea actelor vor fi preluate de la persoanele care nu dețin un act de identitate valabil sau ale căror documente sunt expirate, deteriorate ori pierdute.

Totodată, autoritățile îi încurajează pe cetățenii care au depus deja documentele pentru eliberarea cărții de identitate (inclusiv cele provizorii) și care nu le-au ridicat încă, să se prezinte la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor de care aparțin, pentru a-și recupera actele și a-și putea exercita dreptul de vot.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.