Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus la Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare. potrivit acestuia, școlile își vor relua cursurile cu prezența fizică a elevilor în clase doar la o rată de infectare mai mică de 6 la mia de locuitori.
În programul de guvernare pe care premierul desemnat Nicolae Ciucă l-a depus la Parlament sunt prevăzute și măsurile preconizate pentru combaterea epidemiei.
În ce privește școlile și grădinițele, revenirea copiilor în sălile de clasă va fi posibilă doar în momentul în care rata infectărilor va coborî sub 6‰, informează edupedu.ro.
Odată ce rata infectărilor scade sub acest prag, condițiile revenirii la școală a elevilor vor fi detaliate într-un ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății.
Redeschiderea școlilor, în condiții ce urmează a fi stabilite
În programul de guvernare, măsurile de prevenire și combatere a epidemiei de Covid-19 sunt prevăzute în anexa 0.1.
Nu sunt prevăzute măsuri de relaxare înainte ca rata de incidență să ajungă la 6 la mia de locuitori.
„În situația în care incidența cumulată la 14 zile la nivel național este mai mare de 3 și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, se vor adopta măsuri de relaxare ce vor permite reluarea unor activități și creșterea numărului de participanți la acestea”, se spune în programul de guvernare.
Printre aceste măsuri, este prevăzută și „reluarea activităților care impun prezența fizică în unitățile de învățământ și desfășurarea acestora în conformitate cu scenariile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății.”
Formularea nu presupune automat că școlile și grădinițele își vor desfășura în mod normal activitatea, existând posibilitatea ca o rată de între 3 și 6 la mie să determine autoritățile să adopte soluții mai prudente, precum desfășurarea orelor în regim mixt, online și cu prezență fizică.
Sorin Cîmpeanu susține ca deciziile să fie luate la nivel local
În momentul de față, rata de infectare la nivel național este 10,07‰, însă Ilfovul și Capitala au rate de infectare în jur de 15‰.
Până acum, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care se regăsește și pe lista miniștrilor depusă de către Nicolae Ciucă la Parlament, a evitat să precizeze în ce condiții se va face reluarea cursurilor pe 8 noiembrie, după ce se va încheia vacanța.
„Aș susține si eu alături de elevi revenirea la o decizie descentralizată acolo unde nu sunt probleme de ordin sanitar. Dar aceasta decizie va fi luată la nivel de CNSU si va luata împreună cu autoritățile sanitare”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-un interviu acordat vineri pentru HotNews.