Angajaţii cu salarii de peste 15.000 lei ar urma să fie taxaţi cu 50% din venitul brut, în timp ce salariaţii cu venituri brute mai mici de 3.000 lei ar plăti la stat doar 35% din salariu.

Un proiect de lege pentru creşterea veniturilor nete ale salariaţilor a fost depus luni, 16 noiembrie, la Senat, acesta urmărind impozitarea progresivă a salariilor şi taxarea diferenţiată pentru pensii şi sănătate.  

Iniţiatorul, Marius Bota, fost deputat PSD, actualmente independent, spune că o astfel de schimbare ar duce la taxe reduse pentru cei cu venituri mici şi la taxe majorate pentru cei cu venituri mari.  

Contactat telefonic, deputatul Marius Bota a explicat pentru „Adevărul” că motivul pentru care a iniţiat acest proiect de lege este creşterea veniturilor angajaţilor şi încurajarea angajatorilor de a le creşte salariile cu 10%.  

”În primul rând, vă spun că, propunerea mea de a se aplica impozitare progresivă şi plata diferenţiată a contribuţiilor la sănătate şi pensii porneşte de la premiza majorării de către angajator a salariilor cu 10%, aşa cum este prevăzut şi în proiectul de lege înregistrat la Senat. În prezent, 62,4% dintre angajaţi au salarii mici, sub 3.000 de lei brut. Vrem să încurajăm angajatorii să treacă de la 3.000 de lei la un nivel de salarizare de 4.000 – 5.000 de lei. Angajatorii ar trebui să le majoreze salariul brut cu 10% şi să le aplice cota de impozitare din tabel”, a declarat Bota pentru „Adevărul”.  
Articolul 3 din proiectul de lege la care a făcut referire prevede că pentru angajaţii noi, după intrarea în vigoare a prezentei legi, cotele de impozitare diferenţiate se vor aplica la data angajării, în timp ce pentru persoanele care sunt deja angajate la data intrării în vigoare a proiectului de lege, cotele diferenţiate de impozitare se vor aplica „în condiţiile majorării indemizaţiei sau a salariului brut cu minimum 10%”.  

Pe de altă parte, Bota a explicat că, prin aplicarea diferenţiată a impozitelor şi contribuţiilor se va reduce fiscalitatea şi se va menţine creşterea economică bazată pe consum.

„Trebuie să menţinem creşterea economică bazată pe consum cel puţin până în 2022, când estimăm că vom fi depăşlit momentele dificile generate de pandemie. Trebuie să creştem puterea de cumpărare a românilor”, a explicat Marius Bota, precizând că este membru al Partidului Ecologist şi că în ultimele 8 luni a activat în Parlament în cadrul grupului PSD, PER neavând desemnate locuri de parlamentari.  

Potrivit acestuia, cheltuielile uzuale ale românilor cu crescut în ultimul an cu 30 – 40% cel puţin.  

Potrivit proiectului de lege, în cazul unei persoane cu un salariu brut de până în 3.000 de lei, taxarea totală ar urma să fie de 35% – 0% impozit, 10% contribuţie la sănătate şi 25% contribuţie la pensii.   Pentru o persoană cu un salariu brut între 4.001 şi 5.000 de lei, taxarea totală ar urma să fie tot de 35%, dar cu o altă împărţire – 5% impozit, 10% contribuţie la sănătate şi 20% contribuţie la pensii.  

Pentru o persoană cu un salariu brut de peste 15.000 de lei, taxarea totală ar urma să fie de 50% – 10% impozit, 12,5% contribuţie la sănătate şi 27,5% contribuţie la pensii.    

În prezent, taxarea salariilor este aceeaşi, indiferent de nivelul veniturilor – 45% în total (partea salariatului), adică 10% impozit, 10% contribuţie la sănătate şi 25% contribuţie la pensii. În plus, se adaugă 2,25% sub formă de contribuţie la muncă (partea angajatorului).  

Reguli de taxare şi pentru munca part-time  

Proiectul de lege prevede noi reguli şi pentru munca part-time. Astfel, reţinerile salariale (impozit pe salariu, CAS şi CASS) aferente unui număr mai mic de 8 ore pe zi lucrate se vor stabili diferenţiat, în funcţie de numărul de ore.

„Pentru mai puţin de 4 ore pe zi lucrate reţinerile salariale de calculează şi se plătesc aferent programului de 4 ore. Pentru mai mult de 4 ore pe zi lucrate reţinerile salariale se calculează şi se plătesc aferent programului de 8 ore”, se arată în proiectul de lege, care s-ar putea aplica la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost publicat în Monitorul Oficial.  

În sprijinul iniţiativei sale, deputatul invocă datele ITM potrivit cărora în present 87% dintre salariaţi au un venit brut sub 5.000 lei (64,5% chiar mai puţin de 3.000 de lei), iar 2,5% dintre salariaţi au peste 9.000 de lei.

„Acest lucru demonstrează faptul că pentru creşterea venitului net a majorităţii salariaţilor, statul trebuie să găsească noi soluţii de taxare”, se arată în expunerea de motive.  

Conducerea PSD a anunţat că nu susţine acest proiect şi niciun fel de impozitare progresivă

Sursa: ”Adevărul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.