Fostul deputat PSD Dorel Căprar şi alţi doi social-democraţi au depus un proiect de lege prin care vor acordarea unui bonus de 2.000 de lei pentru fiecare poliţist local, drept recompensă pentru activitatea lor în lupta împotriva coronaviruslui.

Propunerea depusă de Dorel Căprar, în prezent membru al PPUSL (formaţiunea controlată de Dan Voiculescu) este similară celei deja adoptate pentru personalul medical şi pentru personalul din învăţământ. 

„Se aprobă acordarea unui stimulent în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale, şi a 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale, pe perioada stării de urgenţi şi a stării de alertă, din de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene”, prevede proiectul înregistrat la Senat.

Oportunitatea unei asemenea măsuri e prezentată în expunerea de motive: „Luand act de evolutia situatiei epidemiologice pe teritoriul Romaniei şi de evaluarea riscului de afectare a sănătatii publice pentru perioada imediat urmăatoare care indica o creştere masivă a număruiui de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi o creştere exponenţială a număruiui de persoane aflate în carantină, izolare sau autoizolare şi având în vedere atribuţiile poliţiei locale în vederea asigurării unui climat de ordine si siguranţa publică, precum şi atribuţiile acestei instituţii stabilite prin decizii/hotarari ale Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri in domeniul sanatatii publice in situatii de rise epidemiologic şi biologic, Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi datorită riscului la care sunt supuşi funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local şi personalul contractual cu atribuţii de paza din cadrul poliţiştilor locale pe perioada pandemiei prin expunerea acestora la situaţii cu risc major de infectare, se impune adoptarea prezentei legi”.

Sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.