Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) propune amânarea depunerii proiectelor pentru măsurile 121 şi 123. Măsura 121 se referă la „Modernizarea exploataţiilor agricole”, iar măsura 123 la „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”. Potrivit oficialilor, amânarea depunerii proiectelor este necesară datorită volumului mare de muncă. Pentru anul 2009, Comitetul de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a stabilit organizarea a două sesiuni de depunere a proiectelor pentru aceste două măsuri. Prima etapă s-a desfăşurat în perioada 7 septembrie – 2 octombrie 2009, iar a doua etapă urma să se desfăşoare în perioada 19 octombrie – 27 noiembrie. În urma primei sesiuni, s-au centralizat 949 de proiecte care au o valoare publică de 541 de milioane euro. Astfel, datorită numărului mare de proiecte depuse în prima etapă, MAPDR a propus amânarea celei de-a doua sesiuni de depunere a dosarelor. Această decizie nu aduce prejudicii potenţialilor beneficiari ai fondurilor derulate prin PNDR, motiv pentru  care sesiunea poate fi demarată după finalizarea evaluării proiectelor depuse până în acest moment. A doua sesiune de depunere a proiectelor pentru măsurile 121 şi 123 trebuie să ţină cont de evoluţia evaluării proiectelor depuse pentru măsura 121 la nivelul structurilor APDRP, de data aprobării prin Ordin al ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a procedurii APDRP revizuite pentru măsura 123 şi de adoptarea unei decizii la nivelul conducerii MAPDR cu privire la posibilitatea măririi punctajului acordat.
Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.