De mai bine de patruzeci de ani, proiectul hidrocentralei de acumulare prin pompaj de 1.000 MW de la Tarnița- Lăpuștești, din județul Cluj, a rămas la ideea de proiect, iar Transelectrica a recomandat, în contextul crizei energetice în care România se scufundă, reluarea construcției.

„Din cauza lipsei de informații cu privire la evoluția proiectului centralei hidroelectrice de acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița Lăpuștești, această centrală nu a fost considerată în cadrul scenariilor care stau la baza Planului de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport (RET) perioada 2022-2031. Cu toate acestea, trebuie precizat că acumularea prin pompare este singura tehnologie matură și eficientă de stocare a energiei la scară mare la nivelul anilor 2020-2030”, au precizat reprezentanții de la Transelectrica.

Investiția presupune circa 1 miliard de euro, iar din cauza indicatorilor de fezabilitate la limită, proiectul a fost mereu amânat.

Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești ar fi urmat să fie construită în 5-7 ani, la doar 30 de kilometri de Cluj-Napoca.

Unitatea era prevăzută să aibă patru grupuri de 250 MW fiecare, scopul ei fiind echilibrarea sistemului energetic național, în perspectiva potențialei intrări în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, dar și ca urmare a majorării puterii instalate în centrale eoliene și solare, cu producție intermitentă, scrie servuscluj.ro.

Citește și: După chinezi, a venit rândul coreenilor să facă o gargară cu Hidro Tarnița

1 COMENTARIU

  1. Mars in PLM Transelectrica! MARS! Adica, in loc sa-mi dai mie contribuabil care-ti platesc salariile de JEGURI, energia ieftina pe timp de noapte, pe care o dai cu 0.01% din pretul de productie, la export,(la labagiii de traderi…) te gandesti s-o folosesti sa pompezi apa, sus in Lapustesti ,ca sa mi-o vinzi mie maine la pret, pe bursa Opcom??? JIGODIII. Nu va rabde Pamantul pe voi si pe copiii vostri. Crepati JIGODII!!!! Cu ce PLM ati contribuit VOI JEGURILOR la investitia Poporului Roman in Hidrocentrale??? LIPITORI JALNICE? MARS in PLM! BOrasc pe voi! Daaa, o sa-mi spuneti ca o vindeti la export pe bani BUNI… Ca sa acoperiti FURACIUNILE DIN BUGET din ultimii 2-3 ani. Dar de ce sa n-o trimiteti la „produs” pe Ma-ta? Pe bani? Si pe Buna-ta moarta? Pe euroi? Mars in PLM!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.