Se pare că proiectul nostru de reabilitare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu” a devenit model: exact la un an de când am dat startul campaniei publice de strângere de fonduri-„Salvați istoria națională, Salvați Casa Iuliu Maniu!” , aşadar pe 18 februarie 2016, la Iaşi a avut loc lansarea oficială a campaniei „Salvaţi istoria Iaşului – Salvaţi Casa Creangă“, derulată sub patronajul Ministerului Culturii şi a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

La fel cum am gândit noi proiectul de la Bădăcin – Sălaj, mâna de oameni inimoşi de pe plaiuri moldovene vor să reabilteze clădirea, iar apoi să o transforme în muzeu, partea socială a proiectului urmând să se regăsească în amenajarea unui centru de de cercetare pentru copiii şi tineri. „Ţinând cont că spaţiul nu are activitate medicală directă, s-a ales această metodă de finanţare, urmând să fie amenajat un muzeu, dar şi deschiderea unui centru de cercetare pentru copiii şi adolescenţii care au nevoie de suport psihologic, fiind afectaţi de dependenţa de tehnologie”, scrie ziarul Lumina (http://ziarullumina.ro/salvati-istoria-iasului-salvati-casa-creanga-109539.html).

La noi arc peste timp, la Iaşi arc peste istorie

De asemenea, cum anunţam noi cu an în urmă că întreg demersul de la Bădăcin este un arc peste timp, ieşenii vor ca proiectul privind reabilitarea Casei „Ion Creangă” să fie un arc peste istorie: „Acest demers reprezintă un arc peste istorie între gândul cu care s-a pus piatra de temelie în 1803 a acestei clădiri şi ceea ce se va realiza de acum înainte“, a declarat părintele Constantin Sturzu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, potrivit aceleiaşi publicaţii Lumina.

În primele zece zile de campanie, la Iaşi s-a reuşit strângerea a 27.000 de lei, din care 10.000 de lei au fost donaţi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, o parte a fost donată de Sindicatul Sanitas, iar restul banilor au fost strânşi de la persoane fizice.

Casa Creangă, aflată în prezent într-un stadiu avansat de degradare, se află în curtea Institutului de Psihiatrie „Socola“. În perioada 1803-1885, aici a funcţionat Seminarul „Veniamin Costachi“, unde povestitorul Ion Creangă a învăţat în perioada 1855-1858 pentru a deveni preot. 

Ne bucurăm că putem fi model pentru oameni aflaţi la alt capăt de ţară şi îi felicităm pe cei din Iaşi pentru iniţiativa avută, pentru că orice clădire monument trebuie şi merită lăsată generaţiilor viitoare.

 

Pentru tot ce am făcut în ultimul an, meritul este al vostru, al românilor de pretutindeni

 

Revenind la Bădăcin şi la proiectul nostru, în prezent se lucrează la consolidarea pereţilor, conform ultimelor dispoziţii de şantier date de echipa de specialişti care s-a aflat pe 19 februarie anul curt la faţa locului. Problema este că lucrările care se derulează acum s-ar putea să depășească, ca și cost, suma de bani strânși prin intermediul campaniei.

Mai sunt multe de făcut pentru a se putea reabilita total monumentul istoric, iar timpul stă şi pândeşte, ascuns după vreo uşă schilodită ori după o fereastră a cărui sticlă a fost spartă demult. Nu-i place că ne împotrivim lui, nu vrea ca uşile pe care le-a slăbit în balamele ori treptele pe care le-a afundat pe jumătate în pământ să aibă din nou rostul lor. Când s-a prăbuşit un întreg perete într-o noapte, abia după ce muncitorii încheiaseră reabilitarea fundaţiei, am ştiut că timpul chiar nu mai răbdare. Deloc. Am ajuns la Bădăcin exact la timp, înainte ca el să prăbuşească tot, nu doar un perete, ci un şir de pereţi, asemeni unui castel din cărţi de joc. Şi ar fi făcut-o, fiindcă fără reabilitarea din ultimul an, suntem convinşi – la fel ca specialiştii din proiect – că 2016 ar fi fost ultima linie pe răboiul timpului, când ne gândim la Casa Memorială „Iuliu Maniu”.

Şi pentru că am putut să intervenim şi să spunem NU lui, timpului nemilos, vă mulţumim  vouă, tuturor celor care ne-aţi susţinut, financiar, ori cu o vorbă bună bună şi sfaturi, cu un share online ori cu o poveste dată mai departe. Dacă noi, oamenii, suntem într-adevăr muritori, clădirile frumoase, cu suflet pot să înveţe şi să educe atât de mult generaţiile viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.