Proiectul școlii din Bună Ziua a pornit în urmă cu mai bine de 3 ani și în continuare întâmpină amânări. Anul trecut, proiectul a fost criticat în ședința CTATU, privind amplasarea și  partea de trafic.

În continuare, licitația care ar fi fost programată la data de 29 ianuarie a fost amânată pentru data de 5 februarie, apoi pentru data de 12 a aceleiași luni, a anunțat primarul Boc. Primarul susține că termenul a fost decalat deoarece s-au adus clarificări privind condițiile tehnice îndeplinite de firme la procedură.

Școala va fi construită pe strada Augustin Buzura, iar contractul este estimat la peste 74,6 milioane lei (peste 15,2 milioane euro). În 2024, în luna octombrie, au fost declanșată și exproprierea proprietarilor terenului de peste 1,6 hectare pe care se va construi noua unitate de învățământ.

Citește și: Parkingul de pe Negoiu o rușine pe obrazul lui Emil Boc !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.