Câștigătorii premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincție europeană în domeniu, au fost sărbătoriți, în seara de 28 septembrie 2023, în cadrul unui eveniment la nivel înalt, desfășurat la emblematicul Palazzo del Cinema din Lido, Veneția.
Ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu, din acest an, a avut loc în prezența mezzosopranei de renume mondial, Cecilia Bartoli, Președintele Europa Nostra, Margaritis Schinas, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului nostru de viață european, care s-au adresat audienței de aproximativ 700 de persoane, iar în legătură directă de la Bruxelles, Roberta Metsola, Președintele Parlamentului European, a felicitat câștigătorii printr-un mesaj video. Ceremonia a fost cel mai important eveniment din cadrul Summitului European al Patrimoniului Cultural 2023, care are loc în perioada 27-30 septembrie, în orașul Veneția, aflat pe lista patrimoniul mondial. Ceremonia a fost organizată, în comun, de Europa Nostra și Comisia Europeană, în parteneriat cu orașul Veneția.
Premiul publicului, care include de asemenea și un premiu în bani, a fost decernat în urma voturilor cetățenilor europeni și nu numai, care și-au exprimat opinia în legătură cu cel mai bun proiect european de patrimoniu. Via Transilvanica a spart recordul de voturi, 27.000 de oameni au votat și și-au arătat încrederea și admirația față de acest proiect. Asta înseamnă cu adevărat ceva, pentru că exprimă ceea ce este valoros și cu sens pentru oameni.Via Transilvanica își va continua misiunea de a proteja și promova patrimoniul, mai ales cel natural și rural, al României.
Daniel Toda, un votant din România, a scris: „Via Transilvanica este, cu adevărat, un proiect magnific presărat cu ingrediente excepționale: natură, trasee și patrimoniu cultural. Este o aventură de neuitat, o călătorie în timp în vechea Europă, în sate prinse în timp, mănăstiri și castele medievale. Via Transilvanica este un șnur de aur care leagă toate aceste perle într-o experiență uimitoare”.
MESAJ DIN PARTEA PREȘEDINTELUI TĂȘULEASA SOCIAL, INIȚIATORUL ȘI COORDONATORUL PROIECTULUI VIA TRANSILVANICA, ALIN UȘERIU
Alin Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, a fost prezent la ceremonia de decernare a premiilor, alături de directorul executiv Tășuleasa Social, scriitoarea Ghidului Drumețului, Szekely Anna. Acesta a transmis un mesaj pe scenă, la înmânarea Premiului Publicului: “ Este o mare onoare să fim printre proiectele nominalizate de către Europa Nostra și Comisia Europeană. Acest premiu este cel mai important pentru noi, pentru că reflectă ceea ce are sens pentru oameni. Sute de sate de-a lungul traseului Via Transilvanica vor avea încredere că sunt mai valoroase și mai frumoase decât și-ar fi putut imagina vreodată. Via Transilvanica a adunat valorile organizației noastre, Tășuleasa Social, care de peste 23 de ani are misiunea de a proteja și promova patrimoniul țării noastre. Acum, prin cei 1.400 de kilometri care străbat România în diagonală, am descoperit împreună un drum care unește. Vă mulțumesc în numele tuturor oamenilor care au făcut Via Transilvanica dintr-un vis, o realitate.”
MESAJE ALE PERSONALITĂȚILOR CHEIE ALE UE
În discursul său în direct de la Bruxelles, Margaritis Schinas, Vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului nostru de viață european, a declarat: “Sunt încântată să îi sărbătoresc pe laureații Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2023. Seara aceasta ne aduce împreună pentru a recunoaște exemplele de bună practică în domeniul patrimoniului bogat dar fragil al Europei. Protejarea și promovarea moștenirii culturale materiale și imateriale este o misiune pentru toți europenii. Suntem mândri de trecutul nostru. Trebuie să ne asigurăm că rămâne un tezaur universal de care să ne bucurăm cu toții”.
Într-un mesaj video de felicitare, Roberta Metsola, Președintele Parlamentului European, a afirmat: „Am o mare apreciere pentru calitatea excepțională a proiectelor și campionilor patrimoniului, pe care Uniunea Europeană și Europa Nostra îi sărbătoresc anul acesta, la Veneția. Realizările lor demonstrează că patrimoniul și cultura pot juca un rol esențial în dezvoltarea atât a sustenabilității mediului, cât și a coeziunii sociale.”
Reacționând la acest anunț, Iliana Ivanova, recent numită Comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Țin să felicit călduros câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2023 pentru realizările lor remarcabile. Munca lor asiduă demonstrează, cu prisosință, valoarea patrimoniului pentru Europa. Patrimoniul nostru cultural ne consolidează economia, contribuie la crearea unui sentiment de apartenență și aduce beneficii cetățenilor noștri prin îmbunătățirea calității și frumuseții vieții lor de zi cu zi.”
Echipa Via Transilvanica transmite sincere felicitări și succes celor 27 de laureați și celor 5 câștigători ai marelui premiu, pentru minunatele proiecte desfășurate. De asemenea, mulțumiri tuturor celor care au votat și și-au exprimat încrederea în Via Transilvanica și au făcut această mare realizare din istoria proiectului posibilă, la mai puțin de un an de la inaugurarea oficială a traseului.