Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca a declarat pentru Gazeta de Cluj că pronunțarea în dosarul politicianului Marian Oprișan a fost amânată până mâine. Și pe 29 ianuarie magistratul Lucian Buta a amânat pronuntarea sentintei in dosarul in care presedintele Consiliului Judetean Vrancea, este judecat pentru fapte de corupție pentru data de 5 februarie 2015.

Amintim că ieri Marian Oprișan a transmis o scrisoare deschisă prin care cere oprirea presiunilor asupra magistraților. Citiți documentul AICI

Urmărirea penală a fostului vicepreşedinte al PSD, Marian Oprişan, a început în noiembrie 2005, iar pe 5 iunie 2006 acesta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost  acordate, fals si uz de fals, infracţiuni comise în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea. Consiliul Judeţean Vrancea a primit, în 2004, 1,9 milioane de dolari de la Ministerul Transporturilor pentru reabilitarea drumurilor comunale din judeţ. Ca urmare, Comisia de licitaţie, numită de  Marian Oprişan, a selecţionat şi a atribuit lucrări de construcţie unor firme neeligibile, conduse de apropiaţi preşedintelui Marian Oprişan.

Citiți toate acuzațiile DNA AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.