Dumitru Ghișe, un om de afaceri sibian, abia ieșit din închisoare, care este proprietarul celebrului hotel ”sicriu” din centrul orașului, așteaptă avizele pentru a construi un bloc cu 5 etaje.

Pritax Invest s.r.l. se va prezenta, miercuri, în fața comisiei de urbanism a Primăriei cu proiectul unui bloc cu cinci etaje. Mai exact, subsol, parter, patru etaje întregi și unul retras. Au și un etaj tehnic, care însă nu mai e în “vogă”; e posibil ca specialiștii din comisie să îl reteze din start. Noua clădire ar urma să se învecineze cu imobilul în care funcționează compania de IT Fortech.

1.342

de metri pătrați măsoară parcela de pe strada Frunzișului; acolo era doar o stație de alimentare cu GPL.

Suprafața desfășurată a clădirii ar urma să fie de 1.870 de metri pătrați, fără subsol.

17

apartamente ar urma să aibă blocul de pe “variantă”; spațiul comercial de la parter va fi de 245 de metri pătrați. 

Biroul de arhitectură care a primit contractul de proiectare este ArchDesign, iar arhitectul care semnează planșa este Victor Mihăilescu. Este biroul care a proiectat clădirile de birouri și rezidențiale ale familiei Buzoianu, de exemplu, dar și imobilul de pe Moților nr. 3 al Primăriei.

Membrii comisiei și arhitectul șef Daniel Pop vor avea ultimul cuvânt privind dacă și cum se va construi acest bloc.

Spuneam în titlul despre bogătașul ieșit din închisoare. Dumitru Pavel Ghișe este unul dintre cei mai bogați sibieni și a ieșit în 2021 din Penitenciarul Aiud. El a fost condamnat în așa-numitul ”Dosar Motorina” prin hotărârea dată în 15 aprilie 2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Ghișe și medieșeanul Ioan Ovidiu Moldovan au constituit un grup infracțional organizat și au fost găsiți vinovați de evaziune fiscală, fraudând bugetul României cu aproape 210 milioane de lei (echivalentul a 46,8 milioane de euro la data trimiterii în judecată). Alături de ei, au mai fost condamnați la închisoare cu executare alți nouă oameni de afaceri, cu pedepse cuprinse doi ani și șapte ani și jumătate de închisoare.

Sibianul a fost trimis la închisoare pentru șapte ani, dar a stat doi.

Dumitru Ghișe este cunoscut atât pentru că a patronat fostul lanț de benzinării Ana Oil, dar și rețeale de hoteluri, dintre care cele mai cunoscute sunt Golden Tulip și Ana. Hotelul Golden Tulip din Zorilor a fost construit de Ghișe și se află la câteva zeci de metri de proiectul care va intra miercuri în dezbaterea CTATU, arată media9.ro.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.