De zece ani, conform noului Cod Penal care a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, prostituţia nu mai e considerată infracţiune, ca atare nu se mai pedepsește cu inchisoarea, ci doar cu amendă contravenţională. Doar proxenetismul este pedepsit, conform articolului 213, cu închisoare între 2 şi 10 ani. Neexistând, însă, o reglementare clară a serviciilor sexuale, într-un vid legislativ, site-urile de profil abundă de escorte şi chiar de agenţii specializate în acest sens.

Pe site-ul de profil sex-guide.ro am găsit listate peste 10 agenţii de escorte printre care Luxury escorts, Lavie Love, Godess VIP agency escorts, Tweety escorts sau Izabella Escort Girls Bucharest, unde sunt înregistrate sute de escorte. Cum internetul este foarte incluziv, oricine poate găsi servicii sexuale la un click distanţă, indiferent de preferenţie. Ca atare există şi site-uri cu escorte exvlusiv masculine. De exemplu, pe My Best Gigolo sunt înregistraţi peste 50 de bărbăţi, din diverse oraşe ale ţării, care prestează servicii sexuale contracost. Mai mult, site-ul de dating pentru persoane de acelaşi sex, romeo.com are şi opţiunea HUNIQZ, unde poţi găsi servicii sexuale exclusiv masculine. Pe site, în Cluj-Napoca sunt înregistrate 48 de escorte masculine. În Bucureşti, cu mult peste Cluj, sunt înregistrate peste 300 de escorte masculine. Alte câteva sute, înregistrate pe site, activează în alte oraşe ale ţării.  

Red-life – cea mai populară pagină publicitară din România pentru munca erotică

Red-life este cea mai mare platformă publicitară din România pentru munca erotică. După cum apare pe site-ul oficial,  Red-life este o rețea și comunitate disponibilă pe 12 pagini web și în 8 limbi în România și întreaga lume din anul 2014. Pe Red-life sunt 82658 membrii înregistraţi, care oferă muncă erotică cu sau fără întreţinere de relaţii intime. În prezent sunt 387 oferte de muncă active în limba română în Bucureşti, alte oraşe mari şi în străinătate. Conform datelor furnizate pe site, 728940 de persoane au luat legătura prin intermediul paginii Red-Life cu angajatori români şi străini şi au completat 125428 aplicaţii online. Plasarea unui anunţ pe red-life costă între 130 şi 300 de euro pe lună + TVA. Platforma este populră în mai multe ţări cum ar fi: Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria, Germania, Austria, Elveția, Anglia sau Spania – aşadar administratorii site-ului oferă şi pachete de anunţuri pe care le numesc campanii. În funcţie de campania petru care optezi, anunţul poate fi publicat în 8 limbi toată Europa și în alte  țări din lume, sau pot fi publicate pe  alte 4 pagini publicitare pe care le deţin în Ungaria. De exemplu, campania maghiară costă 800 de euro pe luna + TVA.  Campania Premium, acoperă anunţuri în 8 limbi: maghiară, slovacă, cehă, poloneză, română, germană, engleză, spaniolă şi costă 2200 euro pe lună + TVA. În  preţ intră  atât traducerea cât şi munca grafică. Mai e dispobiliă şi Campania International la preţul de doar 1300 de euro pe lună + TVA.  Campania internaţional este mai ieftină deoarece, spre deosebire de Premium, nu conţine banner antet pe topul paginii, banner deasupra fiecărui anunț, popup care apare după 30 de secunde de la încărcarea paginii, și nici anunțuri video.

Cine e în spatele Red-Life

Domeniul red-life.ro a fost înregistrat de RENNER CREATIV SOLUTIONS S.R.L, cu sediul în Târgu-Mureş. Administratorul firmei este un slovac, Renner Frantisek, iar la beneficiari apare Zsiros Frantisek, tot de naţionalitate slovacă.  Renner Frantisek a mai deţinut patru firme la aceeaşi adresa: RED-LIFE ADS SRL,  RED-LIFE SALES SRL, RED LIFE WORLDWIDE SRL şi RED-LIFE PORTAL SRL toate trei  radiate în anul 2022.  

 RENNER CREATIV SOLUTIONS S.R.L funcţioneaza în baza codului CAEN 7311 şi prestează activităţi ale agenţiilor de publicitate. RENNER CREATIV SOLUTIONS S.R.L figurează cu un singur angajat şi, în anul 2023, a avut o cifră de afaceri de 740 118 lei şi un profit net de 675 560 lei. 

 Cum stăm cu legalizarea prostituţiei în România

Citat de agenţia HINA, cotidianul croat Vecernji List scrie că Croaţia şi România sunt singurele ţări din UE care sancţionează prostituatele.  Deşi, în România, prostituţia se sancţionează doar contravenţional, cu amedă între 500 şi 1500 de lei, aceasta este prohibită conform legii nr 61/1991. În textul normativ sunt stipualte următoarele: Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte.  Sancţiuniile aplicate prostiuţiei sunt derizorii, deci nu vor împiedica practirarea acesteia – astfel  prostituţia a devenit aproape legală, însă nereglementată legislativ. Vidul legislativ în care se scaldă potenţează infracţionalitatea şi, totodată, proxenetismul. 

Legalizarea per se a prostituţiei în România ar atrage după sine o serie de beneficii, atât de ordin  social, cât și economic. Legalizarea ar putea asigura drepturi și protecție juridică pentru lucrătorii sexuali, reducând riscul de abuz și exploatare şi, de asemenea, ar putea facilita accesul acestora la servicii medicale, sociale și de suport. Mai mult, ar putea îmbunătăţi sănătatea publică prin impunerea unor reguli stricte privind controalele medicale periodice și utilizarea măsurilor de protecție, reducând riscul de răspândire a bolilor cu transmitere sexuală, lucrătorii sexuali ar putea beneficia de programe de educație privind sănătatea sexuală și reproductivă. Totodată,  Legalizarea ar putea contribui la diminuarea traficului de persoane și a prostituției forțate, prin reglementarea și monitorizarea activității şi ar putea reduce implicarea organizațiilor criminale în această industrie. Legalizarea ar putea conduce, foarte probabil, şi la reducerea stigmei, oferindu-le lucrătorilor sexuali recunoaştere şi legitimitate socială. La nivel economc, industria prostituției ar putea genera venituri sub formă de taxe și impozite pentru stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.