Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a protestat azi în fața Consiliului Județean (CJ) Cluj. Angajații aeroportului spun că s-au săturat să fie „bătaia de joc a administrației județene și a președintelui Alin Tișe”.

Protestatarii i-au dedicat și un imn președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe.

Consiliul Administrativ, schimbat „cu forța” de Tișe

În ședința din 28 februarie, CJ Cluj a votat proiectul de hotărâre privind includerea a încă patru membri în Consiliul Administrativ (CA) al aeroportului clujean. Proiectul a fost aprobat de consilierii județeni, cu toate că nici comisia pentru buget-finanțe și nici cea pentru patrimoniu nu au întrunit cvorumul necesar pentru emiterea unui aviz (pozitiv sau negativ). 

Decizia președintelui CJ de a supune proiectul la vot fără cele două avize a fost contestată atât de consilierii PSD, cât și de un consilier PNL, care s-a opus vehement proiectului, în persoana lui Viorel Secară. Proiectul a fost aprobat cu 23 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, în timp ce 11 consilieri nu au votat. Vladimir Mătușan, consilier județean PSD, a contestat decizia președintelui CJ de a supune proiectul la vot în lipsa avizelor de la cele două comisii, amenințându-l pe Tișe cu plângere penală pentru abuz în serviciu.

Proiectul de hotărâre precizează că toți cei trei administratori existenți în CA al aeroportului clujean își vor păstra funcțiile, însă alți patru administratori vor fi numiți în funcție: Alina Mirela Petre, Diana Angelica Rădulescu, Valentin Grigoriu, Daniel Perşu. Astfel, CA al AIAIC este format acum din șapte administratori.

Alina Mirela Petre – director în Direcția pentru Administrarea Participațiilor Statului în Ministerul Finanțelor Publice, fost inspector antifraudă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Reprezintă ministerul în CA al AIAIC în urma deciziei ministrului finanțelor, Eugen Teodorovici.

Daniel Perșu – comandor în rezervă, pilot militar pe avioane supersonice şi pe elicoptere, fost comandant al Escadrilei 712 Aviație Vânătoare de la Baza Aeriană Câmpia Turzii, fost șef al Secției Securitate Zbor din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene Române. Între 2008 și 2015 a condus Unitatea Specială de Aviație Cluj-Napoca. Reprezintă CJ în CA al AIAC.

Diana Angelica Rădulescu – avocat în Baroul București

Valentin Grigoriu – fost director al Aeroportului Băneasa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.