sursă foto- cluj24.ro

Câteva zeci de persoane au participat în cursul zilei de luni, 14 septembrie, la un protest ce a avut loc în Cluj-Napoca împotriva purtării măștilor în școli de către elevi.

Protestul a avut loc în fața Monumentului Memorandiștilor din Cluj-Napoca, scrie Cluj24.

Părinții au avut asupra lor pancarte cu mesaje împotriva purtării măștilor de protecție pentru a-și exprima dezacordul față de măsurile impuse de autorități.

„Copiii nu pot să facă muzică, nu pot să facă sport decât în anumite condiții. Ei trebuie să poarte mască obligatoriu până și în timpul recreațiilor. Doar într-o mică parte din ora de educație fizică li se dă voie să-și scoată masca”, a declarat un protestatar.

El reclamă faptul că profesorii, directorii de școli și părinții sunt nevoiți să se comporte precum niște polițiști față de proprii lor copii și elevi. În consecință, cei mici nu vor putea să se bucure de mersul la școală, având o stare de crispare, frică și claustrare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.