Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorită în acest an în condiţii speciale. În premieră în acest an, pe scaunele amplasate în faţa Mitropoliei au acces doar 500 de persoane, toate cu reşedinţa în Iaşi, decizie care a stârnit controverse în rândul credincioşilor. Unii au protestat, strigând „O să daţi socoteală cu toţii”, „Duceţi-vă la diavol” şi „Jos dictatura”, scrie adevarul.ro.

Ziua Sfintei Cuvioase Parascheva este sărbătorită în fiecare an pe data de 14 octombrie. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, sărbătoarea religioasă a fost limitată doar la slujba din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.  

Slujba de Liturghie a început în jurul orei 09.00 şi este organizată pe podiumul din curtea Catedralei Mitropolitane.  

Soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi este unul restrâns, nu mai mult de 15 persoane. Astfel, la evenimentul religios nu au venit ierarhi din străinătate sau din alte zone din ţară, ci doar din zona Moldovei.  

Pentru evenimentul religios, a fost amplasat un podium în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iaşi. În zona din faţa acestui podium sunt aşezate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcţiile, scaune care marchează locul unde stau credincioşii.  

În premieră, din cauza pandemiei de COVID-19, pe scaunele amplasate pe pietonalul Ştefan cel Mare şi în parcul din faţa Mitropoliei au acces doar 500 de persoane, toate cu reşedinţa în Iaşi.

Unii pelerini au protestat

Accesul s-a făcut prin puncte controlate de Jandarmerie, locurile fiind ocupate în funcţie de cine a ajuns primul pe pietonal.  

Această restricţie a stârnit controverse în rândul credincioşilor, motiv pentru care, miercuri, 14 octombrie, au avut loc şi câteva proteste în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.  

Oamenii s-au adunat pe pietonal în zona unde au fost amplasate garduri metalice, ei arătându-se nemulţumiţi de restricţiile impuse la manifestările religioase din acest an.  

Cei prezenţi au strigat: „O să daţi socoteală cu toţii”, „Duceţi-vă la diavol” şi „Jos dictatura”.  

Unii dintre protestatari s-au manifestat agresiv faţă de jurnaliştii prezenţi în zonă, dar şi faţă de alţi credincioşi.  

Potrivit presei locale –  ZDI, circa 50 de persoane din rândul celor care protestau au fost evacuati în curtea Catedralei Mitropolitane de o echipă de jandarmi şi preoţi, invocându-se riscuri sanitare. Aici s-au certat cu jandarmii până când au fost lăsaţi să se aşeze la rând. Majoritatea nu sunt din Iaşi, aproape niciunul nu poartă mască, au steaguri, icoane, iar o parte dintre ei, haine preoteşti. Merg în grup compact, nu respectă nici distanţarea fizică nici vreo normă de protecţie sanitară.

De asemenea, au fost amplasate două ecrane mari pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – unul cu orientare spre Piaţa Unirii, iar altul spre Palatul Culturii. Astfel, persoanele care nu se numără printre cei 500 de credincioşi care şi-au ocupat un loc în faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pot urmări slujba de la distanţă.

Sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.