Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Ioan Cănărău, a declarat că această formă de protest este una simbolică şi că mesajul pe care îl transmit este: „Suntem prizonierii incompetenţei voastre”.
Ioan Cănărău a spus că cei care participă la protest sunt lideri sindicali din toate judeţele, nu agenţi de poliţie care erau de serviciu.
Liderul sindical a precizat că oamenii au ieşit în stradă pentru că sunt nemulţumiţi de faptul că Ministerul de Interne a modificat unele ordine interne, cum ar fi cele privind chiria, regimul disciplinar sau decontarea transportului, fără a cuprinde în ele şi solicitările sindicatelor, deşi reprezentanţii angajaţilor au fost chemaţi la negocierile anterioare.
„Suntem nemulţumiţi că poliţiştii aduc bani de acasă pentru consumabile, că parcul auto este insuficient şi nu avem combustibil, că foarte mulţi şefi din Poliţia Română primesc salarii foarte mari, deşi nu mai au acest drept”, a spus Cănărău.
Protestatarii au steaguri tricolore şi bannere inscripţionate cu mesajele „Siguranţă fără bani, Stroe tu ne vrei golani”, „Dialogul social nu-i pas real”, „Vă informăm: gradul de suportabilitate a atins apogeul”.
Liderii sindicali din poliţie scandează „Stroe nu uita, noi îţi vrem demisia”, „Tobă nu uita, ai distrus Poliţia”, „Demisia”.
O delegaţie de protestatari a fost invitată la discuţii de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.