Sindicatele din administraţia locală anunţă că, marţi, angajaţii primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara ar putea intrerupe munca şi declanşa greva japoneză in administratiile Locale. Totodată, angajaţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului vor înceta lucrul, timp de două ore, nemulţumiţi de proiectul legei salarizării.
Angajaţii de la Protecţia Consumatorului protestează, fiind nemulţumiţi de legea salarizării
Angajaţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului s-au alăturat funcţionarilor din administraţia publică şi din sistemul de protecţia a mediului, anunţând că vor participa la acţiunile de protest.
„După refuzul categoric al doamnei Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, de a soluţiona problemele salariale ale acestei categorii profesionale cu o activitate atât de complexă şi importantă pentru societatea românească, comisarii protecţiei consumatorilor au intrat în proteste exprimate prin încetarea activităţii şi pichetarea instituţiilor în care lucrează. Revendicare: – salarizarea sistemului ANPC pe aceeaşi grilă cu ANSVSA! Astfel, aceasta categorie profesională protestează astăzi, marţi, 30 mai 2017, alături de colegii din administraţia publică locală şi atrage si alte institutii din administratia publică centrală precum Garda de mediu, Inspecţia muncii şi altele”, transmite Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici printr-un comunicat de presă.
Şi angajaţii din administraţia publică protestează, marţi, atât în ţară cât şi în Capitală. În Bucureşti, protestatarii vor picheta Palatul Parlamentului.
Preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, a declarat pentru MEDIAFAX că, marţi, angajaţii primăriilor din toată ţara vor declanşa greva generală, iar în Bucureşti va fi organizat un miting în faţa Palatului Parlamentului.
„Sunt două tipuri de acţiuni de protest. În primul rând va avea loc un miting în faţa Palatului Parlamentului, care începe la ora 11:00 şi vor participa între 5.000 şi 10.000 de oameni. Iar în teritoriu va fi grevă generală în toate primăriile şi consiliile judeţene. Motivele protestului sunt legate, în primul rând, de lipsa grilei de salarizare pentru administraţia publică locală”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.
Funcţionarii publici din administraţia locală sunt nemulţumiţi de faptul că, prin noua lege a salarizării unitare, veniturile funcţionarilor publici din primării şi consilii judeţene nu vor mai fi stabilite prin lege, ci prin decizie a Consiliului Local. Reprezentanţii sindcatelor spun că, astfel, salariile funcţionarilor din administraţia locală vor depinde de cât de obedienţi vor fi faţă de primar sau de consilierii locali.
Tot marţi, angajaţii din domeniul Protecţiei Mediului vor declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de salariile actuale şi de faptul că prin legea salarizării unitare, creşterile semnificative for fi făcute abia din 2018 sau 2019.
„Federaţia Sindicatelor Unite din Mediu, vă informează că declanşează conflictul de muncă. Marţi, 30 mai, personalul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului va protesta între orele 11:00-13:00”, se arată într-un comunicat al FSUM, remis MEDIAFAX.
Mai mult, şi angajaţii APIA ar putea declanşa conflictul de muncă, nemulţumiţi de faptul că Senatul a respins amendamentele propuse pentru proiectul legii salarizării.
„Senatul a respins amendamentele propuse. La Camera Deputaţilor, dezbaterile se desfăşoară cu mare viteză, iar comisiilor de specialitate nu le mai sunt cerute avizele. În contextul în care prevederile proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îi dezavantajează pe funcţionarii publici din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA este în proces de consultare a membrilor privind declanşarea conflictului social. Precizăm că prin această lege, în forma actuală, se încalcă inclusiv recomandările europene în materie de salarizare a personalului care gestionează fonduri europene”, se precizează într-un comunicat transmis MEDIAFAX de reprezentanţii angajaţilor APIA.
În comunicatul sindicatului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură se mai precizează că această instituţie a atras cele mai mare sume de bani din fondurile UE pentru susţinerea agriculturii româneşti – peste 20 de miliarde de euro, începând cu 2007.
„Această performanţă este realizată cu multe sacrificii (în principal prin ore suplimentare neplătite), de către funcţionarii dedicaţi şi corect motivaţi. Având în vedere importanţa deosebită pe care o are absorbţia fondurilor UE, într-o proporţie cât mai mare, este necesară stimularea financiară a personalului care gestionează aceste fonduri. Orice scădere a salariilor va conduce automat la demotivare, cu toate consecinţele negative care se pot întrevede de aici”, se arată în comunicatul FNS APIA.