Rezoluţia împotriva României care va fi votată săptămâna viitoare in plenul Parlamentului European și care se vrea a fi o sancţiune directă la adresa Guvernului PSD, pentru presupuse atacuri la statul de drept provoacă scandal încă înaintea de a fi dezbătută. Asta, pentru că o mînă nevăzută și neștiută a avut grijă, spre exemplu, să ”perie” draftul documentului fix pe gustul statului paralel de la noi, scrie Inpolitics, citat de flux24.ro.

Concret, potrivit unui draft (facsimil 1) aa rezoluției, intrat în posesia Inpolitics, pe lîngă alte aspecte, în document erau puse sub semnul întrebării celebrele protocoale secrete ale Justiției cu serviciile secrete și se atrăgea atenția asupra faptului că orice cooperare interinstituțională trebuie să fie transparentă. De asemenea, se recomanda întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor secrete.

În textul final (facsimil 2) al rezoluției însă – deși, teoretic, modificări s-ar mai putea face pînă luni – întregul paragraf a dispărut ca prin farmec.
Cine și de ce a operat această schimbare?

Suspectul de serviciu ar fi europarlamentarul Monica Macovei, unul dintre raportorii desemnați pentru rezoluția în cauză, dar, în absența unor dovezi concrete nu putem arunca pietre.

Interesant de menționat, între altele, că un europarlamentar român apropiat de Macovei, l-am numit pe Cristian Preda, și-a manifestat azi, la RFI, surprinderea și nemulțumirea vizavi de decizia PNL de a vota împotriva rezoluției în plenul PE: ”PNL s-a raliat, Iohannis s-a raliat şi el acestui grup de politicieni din România, care vroiau să menajeze Guvernul Dăncilă. N-am înţeles până în ziua de astăzi de ce PNL şi Iohannis vor să-i protejeze pe Dăncilă, Dragnea, Tăriceanu şi ceilalţi, eu înţelesesem că sunt totuşi în Opoziţie. Pe preşedinte l-am văzut în mijlocul manifestanţilor care apărau statul de drept, acum se pare că a dat-o la întors, cum se zice.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.